Orgoliile dor…Haide sa ne iertam si sa ne iubim…
Strange-ma in brate si sa uitam,
Sa nu ne mai jignim..
Sa-ncercam sa ne iubim…
Liam anuleaza toate interviurile. Se inchide in birou tornand inca o data un pahar de whisky. Fratele sau, Christopher intra neanuntat.
-Parca am zis ca nu vreau sa vad pe nimeni!sare el ca si ars.
-Frate, sunt eu…Ce ai patit?intreba Christopher speriat de stare in care il vedea pe Liam.
Liam se intoarce spre el si-i face semn sa ia loc. Dupa care ii povesteste cu lux de amanunte.
-Ashley?se mira tanarul. Bine, sunt putin ipocrit. Am vazut-o in firma si chiar i-am rasfoit CV-ul. Si avea recomandari foarte bune, a studiat intr-una dintre cele mai bune universitati din America.
-Unde?Centura?raspundea Liam gelos.
-Liam…A studiat la Stanford. Si tu iti imaginezi ca a intrat cu bursa, n-avea cine sa-i plateasca facultatea.
-Eee n-avea. Ii plateau alti fraieri!
Christopher isi privea fratele uimit de ceea ce auzea de la el.
-Bine, recunosc sunt dur…
-Cred ca ea are cel mai complet CV dintre toti cei prezenti.
-Nu m-ar mira. Ashley mereu a invatat bine,afirma Liam zambind mandru.
-Atunci sun-o si cere-i scuze! il sfatui fratele acestuia.
-Cred ca stii ca nu ma va ierta asa usor, nu? Nu ma va ierta pana nu ma va umili asa cum am facut eu.
*
Cuvintele rostite si comportamentul sau au distrus totul. Greseala comisa de ea in noaptea aceea parea nesmnificativa fata de felul in care s-a comportat Liam cu ea. Dupa atata timp,cu siguranta nu-si dorea sa-i sara in brate si s-o sarute, dar din comportamentul sau rezulta ca a ajuns un egoist si ca se comporta exact ca un copil de 15 ani.
Se aseza pe o banca din parc, dar gandurile nu-i dadeau pace. Era corect?Privea la adolescentii aceia care stateau pe marginea fantanii si se sarutau. Pareau atat de fericiti…cu siguranta pe lumea asta nu-i imagine mai frumoasa decat cea a doi copii ce se iubesc sincer. Asta credea si la 15 ani, asta crede si acum.
Parca dupa-amiaza mai dezastruoasa ca asta nu exista.
