-_Când mi-am dat seama ce-am făcut, n-am vrut s-o mai repet a doua oara-_
Trecuseră zilele, insă nu chiar aşa de uşor. Eram supusă unor chinuri groaznice din partea lui Ryan. Eram tratată cu o mare si profundă indiferentă…de fiecare dată când incercam să mă apropii de el, pleca…l-am rănit groaznic de rău, n-avea cum să mă ierte aşa de simplu sau să mai creadă-n cuvântul meu.
Jake, era insă ceva mai atent cu mine…se comporta mai frumos ca-n toata acea perioadă in care eram…oficial…iubit şi iubită. Insă de data asta, eu nu i-am acordat prea multă atentie, cine mă ştia puteam s ă-mi zică că-s nebună, poate aşa era iar poate că nici tu, n-ai inteles prea bine ceea ce mă strofoc să scriu explicit: cum Ryan m-a iubit nebuneste insă eu nu vedeam mai departe de Jake(eram oarbă de-a binelea), insă intr-un final am acceptat să incep o relatie cu Ryan, astfel incercând să mă apropii si de Jake. După o vreme il las pe R. pentru mare mea iubire, Jake…cu care am trăit un iad…iadul pe care i l-am creat si eu lui Ryan cândva…a urmat să mă impacat cu el,dandu-i sperante pe care i le-am luat tot la fel repede cât i le-am dat, alegandu-l din nou pe Jake. Acum imi pare rău, dar el nu mă va ierta nicicând.
Am incercat să mă apropii de el, cerând să uite totul. N-am auzit nici salvatorul “da”, nici chinuitorul “nu”. T ot ce auzeam era o voce interioară care-mi spunea: L-ai pierdut.
In ziua următoare eram decisă să vorbesc cu el, cu riscul să pierd totul doar prin incercare. Asta eram eu. Imi plăcea să risc totul pentru iubire, dacă n-ar fi iesit bine insemna că nu era iubire, cel putin imi plăcea să ma mint pentru a nu mă intrista, urma tristetea, desi iubirile astea mă aruncau mereu intr-o depresie neiertatoare.
L-am găsit in fata şcolii, aşa ca in ziua in care chipurile, ne impăcam. Am mers către el cu paşi mari şi grăbiti, inainte să vorbesc cu el, am inghitit in sec, alungând suvita rebelă care atârna pe chipul meu palid.
Când amicul lui Ryan, m-a văzut, a strâmbat putin din nas.
-Ryan, dacă te enervează, bag-o-n boscheti!râdea el, iar eu il lovisem cu putere in abdomen.
După ce plecase, eu si cu Ryan rămânsesem singuri, niciunul nu s-a gandit să scoată vreun cuvant. Dar ce proastă sunt! Eu insistasem atat de mult să vorbim, iar acum cand il am in fată nu-i ziceam nimic. In cap, imi veneau mii de cuvinte pentru a incepe acea discutie, insa nici monotonul “salut”, nu-mi surâdea…
-Ryan, imi pare rău pentru tot…Am fost o proastă, nu mi-am dat seama cât de bun erai pentru mine, până nu te-am pierdut.
-Sushi, ti-am acordat şi o a doua sansă.
I-am afirmat din cap gânditoare. Când am realizat cum mă strigase, i-am ranjit timid.
-M-ai strigat “Sushi”, rânjeam eu.
-Prostul obicei, mi-a răspun Ryan sec.
M-a durut teribil, auzind acel lucrul, in special tonul pe care mi-a vorbit. Ryan…Ryan care mă dorea atat de mult…era de necrezut. Trist. Pentru mine.
-Ryan, imi pare rau!ceream eu iertare incercând să mă abtin in a plange, nu vroiam asta din orgoliu feminin. Orgoliu?Oare in toată situatia asta mai trebuia să fiu eu cea orgolioasă?
-Su..Jessica,s-a corectat el, in caz de nu ti-ai dat seama jocul s-a terminat, fiecare pe drumul lui.
Mi-a surâs uşor, punandu-mi mana pe umar in semn de compatimire..dupa care a plecat…a plecat si m-a lăsat singură. După ce m-a privit compătinitor. R. pe mine, nu eu pe el…
Atunci am inteles alt lucru…(of, câte lucruri am avut de inteles in ultima vreme)
Câteodată greşim atât de mult incât nici dacă ne cerem iertare nu se repară totul
Parcă e făcut să nu şti să apreciezi pe cineva pâna-l pierzi.
Capitolul 8
-_Ce nu te omoară, te face mai puternic_-
Abia am aşteptat să iau vacantă! Primul an de liceu m-a obosit cu adevărat. Tot odată, cu vacantă am intrat intr-o depresie puternică. Serile mi le petreceam pe terasă, cu căstile-n urechi, privind lumea si ascultand aceeasi melodie care mă trimitea si mai mult intr-o depresie măcinătoare.
Am plecat in vacanta la tara, la bunicii mei, crezand că poate aerul de tară imi va prinde bine. Poate asa as fi uitat de tristetile ce-mi chinuiau sufletul. Dar amintirile nu erau in oras sau la şcoala..ci in mine. Si nu puteam să le scot nici să vreau! N-aveam pic de vointă-n mine, să uit tot ce-am trăit sau mai exact să-mi amintesc de punctul unde am gresit, mai exact de cuvintele rostite pe care le-am spus atunci…
Ziua mi-o petreceam pe pajişte scriind poezii sau melodii de regret. Mai vorbeam si cu Elisa din când in când, incerca mereu sa ma inveseleasca…in zadar…
Noptile ma foiam prin pat ori mai ieseam afara si in negura noptii iar priveam in trecut, intristându-ma…plangând in tacere, fara sa pot povesti cuiva ceva..poate asta era adevaratul meu chin.
Asa trecuse toată vara, iar eu m-am intors acasă. Am fost fericită să-mi văd camera, lucrurile…totul era asa cum am lăsat. Peretii de culoare roz-pal care aveau din loc in loc cate un poster sau o poză lipită. M-am trantit pe pat, insă am auzit telefonul sunand. Defapt era un mesaj de la Jake…in care scria(citez):
“Te-am asteptat prea mult, Jessica, nu-mi sta in fire. Au trecut 3 luni decand n-am mai vorbit si sincer m-am săturat să te tot astept. M-am impacat cu Vanessa, totul s-a terminat intre noi”
Nu privisem acel mesaj ca o mirare. Eram sigură că va renunta, nu-i stilul lui să stea dupa o fată atata timp(exceptie Vanessa, normal). Am aruncat telefonul care s-a izbit cu brutalitate de podea, după care m-am intors pe burtă gandindu-mă la Ryan. Oare are prietenă?Oare mă mai tine minte?Oare mai simte ceva pentru mine?
Cate intrebari se plimbau prin propria-mi minte! Numele lui Ryan era ecoul glasului meu. Ce straniu suna. Chiar ciudat. Tipic mie.
Depresia mi-a trecut incetul cu incetul, insă greşeala nu mi-o pot ierta. Ryan nu merita asta(Doamne, zilnic repet acest lucru). Am supravietuit acelei depresii, cea mai puternică din viata mea. Uneori mă gandeam să o termin cu totul. Imediat ce vedeam un cutit aruncat sau vreun pesticid…mii de ganduri malefice-mi treceau prin minte. Dar de fiecare dată ajungea cineva care mă opera.
Acum, privind, imi dau seama că acele lucruri au fost total infantile si că viata e chiar frumoasă. Colorată. Uimitoare. O, da, cu adevarat uimitoare!
Acum stiu sigur că experientele prin care am trecut, au fost bune. Pentru că am invătat să las impulsurile deoparte(sper!). Precum si alte lucruri…pe care le vei citi in capitolul următor.