duminică, 26 septembrie 2010

Capitolul 10

-_Oirce minut, un inceput-_

Intr-una din plimbările mele prin parc l-am zărit pe Ryan. Stătea pe o bancă sărutandu-se cu o fată. Pentru un moment inima mi-a stat in loc, după care incepea să-mi bată din ce in ce mai tare. Durea atat de mult…să văd cat de fericiti erau! Asa puteam să fiu si eu, dacă nu aveam obsesia aceea pentru Jake. Am observat-o mai atentă pe tipa aceea, am văzut că are aproape fizonomia mea. Asta m-a pus pe ganduri. Ala era genul de fete care-i plăceau lui sau stă cu fata aia pentru că defapt ma vede pe mine-n ea? Oricare ar fi adevarul…mă bucur pentru fericirea lui. Ryan merita, ce-i drept, mai mult ca mine să iubeasca si să fie iubit. Eu am gresit cel mai mult in povestea aceea, insă am plătit inzecit. Cand s-au ridicat, m-am ascuns dupa un copac, n-am vrut să mă vadă. Poate nici lui nu i-ar prinde bine să mă vadă.

După ce i-am pierdut din vedere, m-am trantit exact pe banca pe care au stat si cei doi. Privind natura, oamenii, vietatea si in ultimul rand dragostea din jur…am decis ceva.

Nu contează pentru cine am plâns, pe cine am iubit. Nu contează ce-am făcut, cu cine am umblat si după cine am umblat. Pentru că… toamna asta voi incepe din nou. Ma voi indrăgosti, voi iubi, voi suferi(asta-i viata). Am invătat multe vara asta si n-as vrea să uit nimic, ci să tin cont de astea.

Nu vreau să mă gandesc ce se va intampla cand ii voi revedea pe toti. Nu-mi păsa de Jake. Deja imi era egal cu zero părerea lui despre mine, in ultima vreme decăzuse atat de mult in ochii mei(iarăsi, ironia sortii!). Ryan..vreau să cred că voi reusi să trec peste el, vreau să fie fericit…chiar dacă asta ar fi insemnat să fie indepărtat de mine, cel mai probabil. Uneori stau si mă gandesc că unele pasiuni mai bine ar rămane secrete, asa se scuteste de-o suferintă Nu trebuia să-l bag pe Ryan in disperarea mea de a-l cuceri pe Jake. Dacă nu l-as fi băgat as fi suferit doar eu, asa am suferit amandoi.

Totusi, inchei capitolul acesta, dar povestea mea abia acum incepe. De ce?Pentru că vreau cu indarjire sa uit trecutul, incepand o noua etapă, avand in fată un nou inceput. Multumesc că ai citit povestea asta, sper să-nveti ceea ce am invătat si eu..sper că ti-a plăcut să realizezi cum ambitiile pot distruge atatea!Ambitile prea mari, pot strica totul…Prefer de-acum să mă multumesc cu ce am si să apreciez totul!Fă-o şi tu!

Iti spun ceva sincer, probabil Jake ma credea proasta. Avea tot dreptul. Il iubeam prea mult atunci, cu siguranta mult mai mult decat merita! Dar clar ca nicio fata cand iubeste nu rationeaza cu creierul. Ha, acum mi se pare asa ciudat…trec zilele…iar eu sunt calma. Nu mai simt obsesia asta ucigatoarea pentru Jake. Dar acum Ryan e prezent in inima mea, mai ceva ca un cui intepenit intr-un perete. Pertele asta cere iubire, si stie sigur…ca acel cui a simtit acea iubire pentru perete. O va mai simti vreodata?Sau o mai simte acum?Nu-mi ramane decat sa vad…in timp ce-mi cladesc o noua viata, renuntand la impulsivitatea si superficialitatea pentru care eram vestita-n scoala. Dar de-acum voi fi vestita pentru iubirea pe care i-o port lui Ryan, precum si pentru calmitatea prin care-mi voi rezolva problemele. Promit!Pentru tine, Ryan!Pentru tine!Te iubesc mult!

-xoxo, Sushi a lui Ryan-