Si noi traim
Si ne certam
Si plangem
Si suferim
Dar iubim…
.
Totul era asa de obscur. N-a crezut ca va merge pe calea asta a obscuratatii, a lacrimilor…a suferintei nespuse de a pierde. Ea, Yanna…calca singura in acest drum al distantei si al suferintei.
S-a asezat langa sicriu si a izbucnit in plans. Si plangea…plangea…si plangea sub ochii oamenilor impresionati de gestul fetei. Yanna nu-si mai dorea sa fie vie. Pentru cine?Singurul, dar absolur singurul barbat pe care l-a iubit vreodata sau pe care l-ar fi putut iubi vreodata….a murit….A lasat doar un bilet in urma, biletul pe care nu-l mai lasa din mana nici un moment. Inainte ca totul sa se termine, inainte ca Yanna sa-i mai vada frumosul corp, a vrut cu toata puterea ei sa tina o cuvantare. L-a luat de mana, sarutand-o.
-Ce-ai inghetat, iubitule…spunea aceasta printre lacrimi inchinandu-se in fata lui…care era atat de departe.
Era langa ea…chiar langa ea…ba chiar il tinea de mana…insa defapt Clayton era deja asa de departe. S-a asezat in fata tuturor indepartandu-se cu vreo doi pasi de sicriu. Si-a sters putin lacrimile dupa care le-a spus.
-Toata lumea stie cat de mult ne-am iubit noi doi, nu este o rusine pentru mine sa recunosc ca el..era viata mea. Acum insa…cand il vad aici, in sicriul ala…ma gandesc ca poate nici eu nu mai traiesc. Nu stiu…sunt vie?Va intreb pe voi. Pentru ca eu ma simt complet goala, atat de absenta lumii voastre. O singura zi…doar una…a fost de folos ca sa-l pierd pe Clayton si pe fiul nostru. Normal, n-am putut rezista socului…normal, sarcina mi-a fost afectata. Ia spuneti-mi voi…dupa ce mi-am pierdut copilul si iubirea vietii mele…credeti ca mai traiesc?
Si-a terminat de zis discursul,s-a indepartat de sicriu dupa care l-a privit cu mare ochii inlacrimati de durerea sangerie a disparitiei.
Chipuri intunecate, sicriul cobora in groapa lovindu-se de peretii cavoului..Trista imaginea, n-a crezut ca o poate suporta. Mai ales stiind ca acolo era chiar El…El…EL….
-Yanna…striga cineva la ea.
Cand s-a intors, a ramas socata vazandu-l pe Nate acolo. N-ar fi crezut. I-a sarit in brate dupa care a izbucint intr-un plans de-a dreptul salbatic.
-L-am pierdut….L-am pierdut!plangea ea pe umarul sau.
-Imi pare atat de rau, Yanna. Sincere condoleante!
<<<<
-Alo, Yanna?Cum te simti?N-am mai vorbit de o saptamana aproape…Sa ma suni cand primesti mesajul.
Asta a fost mesajul pe care i l-a lasat Nate Yannei pe telefonul fix. Trecuse ceva timp de la moartea lui Clayton, insa ea nu-si revenise deloc. S-a mai intalnit cu Nate si au mai vorbit…insa doar ca simple cunostiinte sau ca fosti iubiti, nu ca doi prieteni foarte buni asa cum credea Nate ca erau. Sora sa Daria a plecat pentru o vreme in strainatate, pe motiv “are nevoie de o alta slujba” asa ca iata cum a ramas Yanna singura in cea mai grea perioada a vietii sale. Totusi il mai avea pe Nate care in aceasta saptamana in care nu s-au vazut deloc a bombardat-o cu mesaje fie scrise, fie vocale…iar Yanna ii raspundea in fiecare seara printr-un mesaj in care scria sec: Sunt bine.
Realitatea era alta…Yanna era devastata…cazuta din cauza pierzaniei suferite…din cauza constatarii ca in ziua de azi iubirea adevarata nu exista. Gandurile sinugicase nici c-o lasasera in pace, mare a fost mirarea..chiar si pentru ea ca inca mai traia desi nu stia…pentru cine?
-Unde esti, Clayton cand am atata nevoie de tine?Vreau sa fim aproape…sa ma iei de mana sa fii langa mine…unde esti acum?Cand nimic nu merge bine….plangea aceasta strangand la piept poza lui Clayton. Am nevoie de tine ca sa fiu bine…..
N-a mai stat mult pe ganduri si a intrat in baie unde a scos din dulapul de la oglinda o sticluta in care se afla un lichid se pare.
-Sper ca otrava asta sa fie suficienta…..suspina ea.
Se privea in oglinda iar inainte sa bea otrava si-a spus:
-Chiar imi lipsesti….
N-a mai stat mult pe ganduri si repede a inghitit toata sticluta cu otrava. In cateva clipe totul in jurul ei se invartea….si a picat jos. Atat i-a trebuit. Doar atat.
-Imi pare rau!
