Daca nu slabesc, asta, pentru mine, nu va ramane decat un vis.
Life is hard. And the more you grow up, the harder it becomes. But you never lose your faith in God.
joi, 15 decembrie 2011
Dar din dar la Nasterea Domnului
Au trecut repede ... pe nevazute, parca, ... Prierul si Sfintele Pasti, Gustarul si Sfanta Marie Mare, Brumarelul Cuvioasei Parascheva ... si am ajuns din nou, spre final de an, intr-un moment deosebit si interesant totodata: de pregatire ... “Cum adica de pregatire ?” ma veti intreba. "Pai, parca noi stim ca pregatirile apartin inceputurilor si nu sfarsiturilor ...”. Da, de pregatire, va spun ... pentru ca sfarsitul de an este un moment al inceputului ... este momentul neasemanat al unei noi Intrupari, al unei noi Nasteri... intre oameni ... a lui Emanuel, Pruncul divin, Cel care ne va adeveri ceea ce vechii profeti vesteau prin chiar numele Sau: "Dumnezeu este cu noi”.
Este momentul cu totul si cu totul special al fiecarui an, asteptat cu emotie de cei mai mici si mai mari, de tineri si de batrani, de cei care daruiesc si de cei care primesc daruri. Toti si toate sarbatoresc, intr-un mod unic, maretul moment al istoriei umanitatii care a impartit lumea, istoria si calendarul in doua: inainte, respectiv, dupa Hristos.
Fiul lui Dumnezeu se naste intre noi si pentru noi oamenii - cei de atunci, cei de acum si cei care vor veni dupa noi, peste veacuri - vine in Persoana pentru a ne invata (din generatie in generatie) sa traim intr-un mod nou, unit cu El ... intr-o fericita si frumoasa familie: a Vietii si a Vesniciei. Probabil pentru a ne sublinia acest lucru, atunci, demult, dupa intrupare, chiar ingerul i-a spus in vis asa-zisului tata: "Va naste Fiu”; n-a spus: "Iti va naste”, ci numai "Va naste”; in general; pentru ca Fecioara Maria nu L-a nascut pe Prunc lui Iosif, ci lumii intregi (Matei, 1,21). Astfel, atat intalnirea lumii intregi, dar si a fiecaruia dintre noi, in parte, cu El, nu poate fi considerata decat una cu totul si cu totul speciala: este intalnirea dintre cel care a cam gresit si Cel care a iertat, dintre cel salvat si Salvator, dintre fiul uneori cam risipitor si Parintele mult-iubitor, dintre cel care primeste si Cel care daruieste nobletea firii si fiintei noastre.
Este momentul cu totul si cu totul special al fiecarui an, asteptat cu emotie de cei mai mici si mai mari, de tineri si de batrani, de cei care daruiesc si de cei care primesc daruri. Toti si toate sarbatoresc, intr-un mod unic, maretul moment al istoriei umanitatii care a impartit lumea, istoria si calendarul in doua: inainte, respectiv, dupa Hristos.
Fiul lui Dumnezeu se naste intre noi si pentru noi oamenii - cei de atunci, cei de acum si cei care vor veni dupa noi, peste veacuri - vine in Persoana pentru a ne invata (din generatie in generatie) sa traim intr-un mod nou, unit cu El ... intr-o fericita si frumoasa familie: a Vietii si a Vesniciei. Probabil pentru a ne sublinia acest lucru, atunci, demult, dupa intrupare, chiar ingerul i-a spus in vis asa-zisului tata: "Va naste Fiu”; n-a spus: "Iti va naste”, ci numai "Va naste”; in general; pentru ca Fecioara Maria nu L-a nascut pe Prunc lui Iosif, ci lumii intregi (Matei, 1,21). Astfel, atat intalnirea lumii intregi, dar si a fiecaruia dintre noi, in parte, cu El, nu poate fi considerata decat una cu totul si cu totul speciala: este intalnirea dintre cel care a cam gresit si Cel care a iertat, dintre cel salvat si Salvator, dintre fiul uneori cam risipitor si Parintele mult-iubitor, dintre cel care primeste si Cel care daruieste nobletea firii si fiintei noastre.
Asa dupa cum, in mod firesc, atunci cand mergem la o intalnire importanta pentru noi, pentru viata si familia noastra, ne pregatim temeinic, ne concentram, recapitulam, ne analizam mersul, tinuta, exprimarea si atitudinea, tot asa trebuie sa ne pregatim si pentru aceasta. Aici nu este un om asemenea noua, ci este un Om neasemanat; nu este un savant celebru, ci este Cel care pe toate le-a adus la viata; nu este un superior oarecare, ci un Domn; nu este un imparat pamantesc, ci Insusi Stapanul ingerilor. Prin urmare, daca pentru cele mai mici si totusi mai putin importante procedam atat de atent si intelept, cu atat mai mult trebuie sa ne straduim macar in aceeasi masura pentru cele mai mari. Aici, pentru aceasta Intalnire, pregatirea are o desfasurare deosebita, atenta: totul incepe la jumatatea lui Brumar, cand intram in perioada postului de bucate; apoi, pe masura ce inaintam spre Craciun, viata si trairea spirituala a fiecaruia dintre noi se aprofundeaza, se sensibilizeaza, iar mintile, gandurile, sufletele si inimile noastre devin mai deschise, mai receptive, mai luminoase si probabil mai bune. Asadar, este momentul potrivit pentru a asculta - la predici, seri duhovnicesti si conferinte - cuvinte noi si invataturi adanci, lectii de viata si istorisiri despre virtuti, principii si trairi, sentimente senine si frumoase. Cei care ne vorbesc - predicatorii, conferentiarii - inspirati si ei de frumusetea spirituala a periodei - una marcata in mod constant de bucuria Nasterii lui Hristos intre oameni -, dezbat atent si ingrijit temele sensibile, subiectele importante ale vietii crestine, in general, ale societatii noastre, contribuind cu invatatura si intelepciunea proprie la intarirea constiintei noastre crestine, la imbunatatirea intelegerii, cunoasterii fiecaruia dintre noi si, foarte important, la convingerea, lamurirea unor frati de ai nostri pentru a porni si ei (dupa cum am purces si noi toti candva) pe drumul senin al lui Iisus. Toate acestea, insotite de multe altele pe care nu le mai pomenim aici, contribuie in mod armonios la pregatirea noastra in vederea marii Intalniri cu Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Daca vreti, aceasta pregatire e o transpunere peste veacuri si milenii a drumului magilor de odinioara, care cu numeroase eforturi si straduinte au urmat o stea, intuind doar (ceea ce noi astazi stim cu certitudine) ca la capatul drumului lor destul de anevoios vor intalni un mare Imparat. Si daca ma vei intreba cumva, cititorule, de darurile pe care se cuvine sa le aducem si noi la randul nostru, as spune ca putem, si chiar mai mult, ca este necesar sa completam straduintele noastre cu inca una, mult buna si nespus de folositoare: sa adaugam uleiul in candelelor deja aprinse (prin postire, rugaciune si cuvinte frumoase) ale sufletelor noastre, pornind pe drumul luminos al iubirii si caritatii crestine, al purtarii de grija fata de cei din jur, al compasiunii si ajutorului acordat tuturor cu drag si multa blandete. Este ceea ce incununeaza, pana la urma, trairea noastra crestina, pentru ca Hristos vine pentru fiecare dintre noi si, totodata, pentru toti; pentru ca in nimic nu ne putem asemana mai bine cu El decat in facerea de bine: daca exista o maniera distinsa si nobila de a astepta darurile de Craciun si binecuvantarea Noului An, cred ca aceea este de a darui noi insine mai intai. Se bucura oamenii (si cei care primesc, dar si cei care daruiesc), se bucura si magii (caci li se urmeaza si acum exemplul lor de odinioara), dar se bucura si Dumnezeu. E frumos, bine si chiar intelept sa-i bucuri pe oameni, dar sa-L bucuri pe Dumnezeu care rasplateste si un simplu pahar cu apa oferit unui om insetat este, oricum am privi, un real privilegiu. Cu cata generozitate va rasplati, oare, Parintele ceresc pe cel care se straduieste sa-i sprijine pe copiii Lui mai sarmani ? Mai mult, chiar Scriptura ne spune ca "Cel care are mila de sarman imprumuta Domnului”; vedeti, Scriptura spune “imprumuta” si nu spune ca “da” Domnului.
Nu prea incape indoiala, Domnul nu va dori sa ramana dator si va restitui orice impumut, si va plati si dobanda, chiar daca uneori momentul rasplatirii trebuie asteptat ceva mai mult - poate fi aici pe pamant, poate fi in ceruri …. nu cunoastem cu certitudine momentul.
In schimb, cu cat va trece mai mult timp (de la momentul daruirii) cu atat dobanda noastra va fi mai mare – caci daca ne depunem banii intr-un cont personal, intr-o banca, prin adaugarea periodica a dobanzii, suma initiala creste cu trecerea timpului - asa si aici, imprumutam pe Insusi Domnul cu o suma oarecare pusa cu bunavointa si blandete in mainile unui semen necajit (sau un obiect necesar, sau chiar un simplu gest de compasiune) si cu cat va trece timpul, vom acumula un capital mai important, un capital platibil intr-o moneda universala, apreciata, stimata unanim de oameni, ingeri si Stapan: recunostinta vie - a lor si a Lui. Iar aceasta recunostinta vie se va transforma neincetat intr-un izvor curgator de binecuvantari omenesti si divine, care aduc multa bunavointa, iertare, pace, liniste, impliniri si bucurii. Pe langa acestea, vom primi de la Cel Prea-Bun un loc de vietuire vesnica in Imparatia Lui, cea a tineretii fara de batranete si a vietii fara de moarte.
Putem privi aceste lucruri si intr-un alt mod: stim cu certitudine ca atunci cand rasadim seminte intr-un ogor cu pamant bun, vom avea o recolta frumoasa si bogata. Daca s-ar intampla ca intr-un an sa nu avem suficienta samanta, foarte probabil am lua imprumut cantitatea lipsa, iar zgarcenia sau retinerea (in a lua imprumut) intr-o asemenea situatie le-am considera drept pagubitoare. Dar aici, prin milostenie, noi nu semanam doar pe pamant, ci semanam in mod special in tarina Cerului, unde nu sunt daunatori, neghina, furturi si nici timp neprielnic, ci doar rodire bogata, imbelsugata (ca doar tarina de aici nu este altceva decat o oglinda inca nedesavarsita a celei de acolo). Semanand macar o parte a bunurilor noastre in Cer, imprumutand pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar doreste nespus bunavointa si dragostea noastra, vom culege insutit, inmiit chiar, bucurandu-ne in acesta viata si castigandu-ne un loc de cinste in cea viitoare.
Se intelege lesne ca, ajutandu-ne semenii in momentele dificile sau delicate ale vietii lor ne afirmam, mai bine ca oricand, omenia, umanitatea noastra, ne castigam respectul si pretuirea lor si a altora, devenim priveliste placuta ingerilor, ne asemanam sfintilor si ajungem cunoscuti si bineplacuti lui Dumnezeu, Parintele nostru ceresc.
Spre incheiere, dar si spre un nou inceput al nostru, al tuturora, consideram potrivit sa adaugam cuvintele pastorului prea-intelept si Gura de Aur a Bisericii, Sf. Ierarh Ioan, cel care, alaturi de Marele Vasile, a fost si ramane Dascalul neasemanat al ajutorarii, ocrotirii si mangaierii aproapelui:
"Dumnezeu primeste si darurile voastre, dar cu mult mai mult milostenia voastra. Intr-un caz, se foloseste numai cel ce face darul, in celalalt si cel care-l primeste; intr-un caz, darul pare a fi prilej de ambitie, in celalalt, intreg darul este milostenie si iubire de oameni. Care e folosul cand sfanta masa e plina de potire de aur, iar Hristos piere de foame? Satura-L pe El mai intai, ca-i flamand si apoi dupa aceea, impodobeste-I din belsug si masa Lui. Faci potire din aur si nu dai un pahar de apa rece! si care-i folosul? Imbraci sfanta masa cu stofe brodate cu aur, iar lui Hristos nu-I dai nici acoperamantul de care are nevoie! Care-i castigul faptei tale? Spune-mi, daca ai vedea pe cineva lipsit de hrana cea de toate zilele si l-ai lasa sa piara de foame, dar i-ai imbraca cu argint masa lui, ti-ar multumi oare? Nu s-ar supara mai degraba pe tine? La fel, daca ai vedea pe cineva ca umbla in zdrente si ca ingheata de frig si nu i-ai da o haina sa se imbrace, dar i-ai inalta statuie de aur, spunand ca faci aceasta in cinstea lui, nu ti-ar spune, oare, ca-ti bati joc de el, n-ar socoti o ocara fapta ta, si inca cea mai mare ocara? Acelasi lucru gandeste-l si de Hristos, cand colinda strazile si drumurile strain si pribeag, cautandu-si adapost.
Nu vrei sa-L primesti dar imbodobesti pardoseala bisericilor Lui, impodobesti zidurile lor si capetele coloanelor lor! Atarni candele cu zale de argint in biserica Lui, dar pe El, inlantuit in temnita, nici nu vrei sa-L vezi! Si spun aceasta nu ca sa te impiedic sa fii darnic cu biserica lui Hristos ci te indemn sa faci daruri bisericii odata cu milosteniile, dar mai bine spus, acestea inaintea acelora. Nimeni nu te-a tinut vreodata de rau daca n-ai facut daruri bisericii; dar te-a amenintat Hristos si cu iadul si cu focul cel nestins si cu osanda la un loc cu demonii daca nu faci milostenii. Sa nu impodobim, dar, biserica si sa trecem cu vederea pe fratele nostru care-i stramtorat si necajit. Biserica aceasta e mai de pret decat cealalta biserica. Odoarele scumpe pe care le daruiesti bisericii pot fi luate si de imparati necredinciosi si de tirani si de talhari. Dar tot ce faci pentru fratele tau flamand, strain si gol, nici diavolul nu poate jefui; se afla intr-o vistierie care nu poate fi jefuita ” .
Acum, in prag de Sarbatori, sa pornim si noi la drum, ca si magii de odinioara, avand inainte nu o stea, ci pe Soarele milostivirii, si mergand, sa cautam nu o pestera, ci fiecare pestera sau camin sarman unde Domnul Hristos ne asteapta sa I ne inchinam Lui, aducandu-I nu daruri de aur, ci suflete de aur, spre a Lui nespusa bucurie. Amin.
----------------------------------------
Frumos articol si foarte adevarat. Sti defapt ce ma intristeaza pe mine cel mai rau de Craciun?Oamenii astia. Sunt asa de grabiti sa caute cadouri de Craciun , sa cumparam carne,sa bagam in noi, sa bagam pana murim , sa murim cu burta plina! Ca doar asta e defapt ceea ce vreti nu?SA MANCATI!Sa mancati pana simtiti cum burtile va ies din pantaloni, pana cand va plesneste nasturul de la blugi! Si dupa aia?Stari de greata, senzatie de voma si pentru cine?Pentru niste kg. in plus?Pt a te imbuiba cu o mancare de care , defapt, n'ai ,ma , nevoie!Ce e nevoie de atata mancare?E nevoie de atata mancare si sa uti de Domnul Dumnezeul tau?!Sa uiti pe cine sarbatoresti astazi?!Craciunul, ziua de Craciun, Ajunul e un prilej de bucurie , ziua in care alaturi de familie si cei pe care ii iubim , sa Il preacinstim pe Facatorul intregii firi, dupa ce, dupa un post spirtiual si trupesc de 40 de zile(Asa cum trebuie sa fie). Sa ne bucuram. Nu sa dam in altceva, in excese, Dumnezeu nu vrea asta...
luni, 12 decembrie 2011
Traditii de Craciun
In unele zone in Ajunul Craciunului, gospodarii isi strang din sat tot ce au imprumutat. In Mehedinti parintii pun copiilor banuti in buzunare de Craciun pentru ca anul viitor sa fie imbelsugat.
Tot in ajunul Craciunului, painea se aseaza sub masa pentru a aduce noroc familiei iar sub fata de masa se pune pleava de grau, pentru belsug.
In orice loc din Romania Craciunul incepe cu postul care dureaza sase saptamani: (15 noiembrie - 24 decembrie). Postul presupune renuntarea la carne, oua si lapte, cum ar spune bunicii la mancarea de dulce.
Un post adevarat inseamna renuntare la dragostea fizica, la bautura, plata datoriilor. In sate in post nu se deschid radioul sau televizorul, nu se fac petreceri. Postul se incheie in noaptea de Craciun dupa Litanie.
Din 15 noiembrie de cand se lasa postul cuvenit acestei sarbatori, dupa fiecare liturghie sau dupa fiecare vecernie, romanii de la sate incep sa repete colindele.
In unele parti ale tarii exista un obicei numit "Umblatul cu icoana", care semnifica nasterea lui Isus. In nordul Moldovei se pregateste masa de Ajunul Craciunului cu mancare de post. Nimeni nu are voie sa descopere masa pana nu intra preotul pe usa.
Preotul blagosloveste masa, gusta primul bucatele, abia apoi mananca cei ai casei Taierea porcului de Ignat este un obicei pur romanesc, obiceiul a fost "crestinat" la sfarsitul evului mediu.
Ca de fiecare data exista o legenda in spatele acestui obicei. Legenda spune ca un barbat, pe nume Ignat, vrand sa taie porcul, si-a lovit din greseala tatal cu securea in cap.
Ajunul Craciunului incepe cu:
Buna dimineata
La Mos Ajun,
La Mos Ajun
Ne dati, ne dati,
Ne dati ori nu ne dati,
Ne dati, ne dati,
Ne dati ori nu ne dati.
Buna dimineata La Mos Ajun
Ne dati ori nu ne dati,
Ne dati ori nu ne dati.
Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Domnul sus sa ne ajute
La covrigi si la nuci multe.
Batranul a murit, a fost ingropat, iar fiul, ravasit de cele intamplate, si-a luat lumea in cap. Dupa altii Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul.
Ziua de Ignat este pe 20 decembrie. In acesta zi oamenii nu au voie sa faca altceva in gospodarie decat sa taie si sa prepare porcului. Traditia spune ca cei saraci, daca nu au porc, trebuie sa taie un alt animal.
Batranii crede ca in noaptea de dinaintea Ignatului, porcul isi viseaza cutitul. Cei milosi nu au voie sa participe la taiatul porcului, pentru ca el moare greu si carnea nu mai este buna. In ziua de Ignat copii sunt insemnati in frunte cu sangele animalului.
Deobicei bunicii fac semnul crucii pe fruntea copiilor pentru ca acestia sa fie sanatosi. Ziua de Ignat este dedicata prepararii carnii si conservarii ei.
Femeile si barbatii incep transarea si pregatirea slaninii, a caltabosilor, sangeretelui. In unele gospodarii din Valcea o buna parte din carne se prajeste si sareaza si se pastreaza in untura topita.
Acum incep pregatirile pentru masa de Craciun. Gospodinele pun deoparte carne pentru sarmale, cea pentru friptura, osanza pentru prajituri. Totul este aproape gata pentru Craciun.
Copiilor pe vremuri le se imparteau covrigi si nuci si mere. Azi ... Azi bani si dulciuri. La sate in ajun merg la colindat si copiii si adultii.
In seara de Ajun, casele frumos decorate si perfect curatate isi primesc colidatorii. Colindatul este un ritual compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri si gesturi.
Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor.
In Ardeal in asteptarea colindatorilor mesele sunt intinse. Colindatorii isi incep ziua in zori si termina in amurg. In Maramures colindatorii intreaba: "Slobodu-i a corinda?".
Dupa ce canta in curte vreo doua-trei corinde incheiate cu urari, tinerii sunt poftiti inauntru, pentru a fi cinstiti cu bucate si bautura.
Ziua de ajun este pentru romani un bun prilej sa isi viziteze pe prietenii, rudele si pe vecini. Daca primesc dezlegare de la preotul satului dupa ce isi "colinda" rudele si prietenii, romanii primesc in schimb tuica fiarta, vin si cozonac.
În tradiţia românească de la sat, regăsim acest obicei al împodobirii bradului la nunţi şi la moartea tinerilor, femei şi bărbaţi. Obiceiul există din vremea dacilor şi semnifică o nuntă rituală între persoana decedată şi natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiţia unor comunităţi locale din regiunile Banat şi Oltenia. Bradul astfel împodobit se numeşte Pomul vieţii, care se regăseşte drept motiv natural în arta populară.
Odată cu evoluţia etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înţelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden".
În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit unul dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât şi în mediul rural, odată cu aşteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj nou, Moş Crăciun, o variantă americanizată a Sfântului Nicolae.
Tot in ajunul Craciunului, painea se aseaza sub masa pentru a aduce noroc familiei iar sub fata de masa se pune pleava de grau, pentru belsug.
In orice loc din Romania Craciunul incepe cu postul care dureaza sase saptamani: (15 noiembrie - 24 decembrie). Postul presupune renuntarea la carne, oua si lapte, cum ar spune bunicii la mancarea de dulce.
Un post adevarat inseamna renuntare la dragostea fizica, la bautura, plata datoriilor. In sate in post nu se deschid radioul sau televizorul, nu se fac petreceri. Postul se incheie in noaptea de Craciun dupa Litanie.
Din 15 noiembrie de cand se lasa postul cuvenit acestei sarbatori, dupa fiecare liturghie sau dupa fiecare vecernie, romanii de la sate incep sa repete colindele.
In unele parti ale tarii exista un obicei numit "Umblatul cu icoana", care semnifica nasterea lui Isus. In nordul Moldovei se pregateste masa de Ajunul Craciunului cu mancare de post. Nimeni nu are voie sa descopere masa pana nu intra preotul pe usa.
Preotul blagosloveste masa, gusta primul bucatele, abia apoi mananca cei ai casei Taierea porcului de Ignat este un obicei pur romanesc, obiceiul a fost "crestinat" la sfarsitul evului mediu.
Ca de fiecare data exista o legenda in spatele acestui obicei. Legenda spune ca un barbat, pe nume Ignat, vrand sa taie porcul, si-a lovit din greseala tatal cu securea in cap.
Ajunul Craciunului incepe cu:
Buna dimineata
La Mos Ajun,
La Mos Ajun
Ne dati, ne dati,
Ne dati ori nu ne dati,
Ne dati, ne dati,
Ne dati ori nu ne dati.
Buna dimineata La Mos Ajun
Ne dati ori nu ne dati,
Ne dati ori nu ne dati.
Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Domnul sus sa ne ajute
La covrigi si la nuci multe.
Batranul a murit, a fost ingropat, iar fiul, ravasit de cele intamplate, si-a luat lumea in cap. Dupa altii Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul.
Ziua de Ignat este pe 20 decembrie. In acesta zi oamenii nu au voie sa faca altceva in gospodarie decat sa taie si sa prepare porcului. Traditia spune ca cei saraci, daca nu au porc, trebuie sa taie un alt animal.
Batranii crede ca in noaptea de dinaintea Ignatului, porcul isi viseaza cutitul. Cei milosi nu au voie sa participe la taiatul porcului, pentru ca el moare greu si carnea nu mai este buna. In ziua de Ignat copii sunt insemnati in frunte cu sangele animalului.
Deobicei bunicii fac semnul crucii pe fruntea copiilor pentru ca acestia sa fie sanatosi. Ziua de Ignat este dedicata prepararii carnii si conservarii ei.
Femeile si barbatii incep transarea si pregatirea slaninii, a caltabosilor, sangeretelui. In unele gospodarii din Valcea o buna parte din carne se prajeste si sareaza si se pastreaza in untura topita.
Acum incep pregatirile pentru masa de Craciun. Gospodinele pun deoparte carne pentru sarmale, cea pentru friptura, osanza pentru prajituri. Totul este aproape gata pentru Craciun.
Copiilor pe vremuri le se imparteau covrigi si nuci si mere. Azi ... Azi bani si dulciuri. La sate in ajun merg la colindat si copiii si adultii.
In seara de Ajun, casele frumos decorate si perfect curatate isi primesc colidatorii. Colindatul este un ritual compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri si gesturi.
Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor.
In Ardeal in asteptarea colindatorilor mesele sunt intinse. Colindatorii isi incep ziua in zori si termina in amurg. In Maramures colindatorii intreaba: "Slobodu-i a corinda?".
Dupa ce canta in curte vreo doua-trei corinde incheiate cu urari, tinerii sunt poftiti inauntru, pentru a fi cinstiti cu bucate si bautura.
Ziua de ajun este pentru romani un bun prilej sa isi viziteze pe prietenii, rudele si pe vecini. Daca primesc dezlegare de la preotul satului dupa ce isi "colinda" rudele si prietenii, romanii primesc in schimb tuica fiarta, vin si cozonac.
Bradul în tradiţia românească
În tradiţia românească de la sat, regăsim acest obicei al împodobirii bradului la nunţi şi la moartea tinerilor, femei şi bărbaţi. Obiceiul există din vremea dacilor şi semnifică o nuntă rituală între persoana decedată şi natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiţia unor comunităţi locale din regiunile Banat şi Oltenia. Bradul astfel împodobit se numeşte Pomul vieţii, care se regăseşte drept motiv natural în arta populară.
Odată cu evoluţia etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înţelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden".
Obiceiul bradului în prezent
În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit unul dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât şi în mediul rural, odată cu aşteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj nou, Moş Crăciun, o variantă americanizată a Sfântului Nicolae.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)