Au trecut repede ... pe nevazute, parca, ... Prierul si Sfintele Pasti, Gustarul si Sfanta Marie Mare, Brumarelul Cuvioasei Parascheva ... si am ajuns din nou, spre final de an, intr-un moment deosebit si interesant totodata: de pregatire ... “Cum adica de pregatire ?” ma veti intreba. "Pai, parca noi stim ca pregatirile apartin inceputurilor si nu sfarsiturilor ...”. Da, de pregatire, va spun ... pentru ca sfarsitul de an este un moment al inceputului ... este momentul neasemanat al unei noi Intrupari, al unei noi Nasteri... intre oameni ... a lui Emanuel, Pruncul divin, Cel care ne va adeveri ceea ce vechii profeti vesteau prin chiar numele Sau: "Dumnezeu este cu noi”.
Este momentul cu totul si cu totul special al fiecarui an, asteptat cu emotie de cei mai mici si mai mari, de tineri si de batrani, de cei care daruiesc si de cei care primesc daruri. Toti si toate sarbatoresc, intr-un mod unic, maretul moment al istoriei umanitatii care a impartit lumea, istoria si calendarul in doua: inainte, respectiv, dupa Hristos.
Fiul lui Dumnezeu se naste intre noi si pentru noi oamenii - cei de atunci, cei de acum si cei care vor veni dupa noi, peste veacuri - vine in Persoana pentru a ne invata (din generatie in generatie) sa traim intr-un mod nou, unit cu El ... intr-o fericita si frumoasa familie: a Vietii si a Vesniciei. Probabil pentru a ne sublinia acest lucru, atunci, demult, dupa intrupare, chiar ingerul i-a spus in vis asa-zisului tata: "Va naste Fiu”; n-a spus: "Iti va naste”, ci numai "Va naste”; in general; pentru ca Fecioara Maria nu L-a nascut pe Prunc lui Iosif, ci lumii intregi (Matei, 1,21). Astfel, atat intalnirea lumii intregi, dar si a fiecaruia dintre noi, in parte, cu El, nu poate fi considerata decat una cu totul si cu totul speciala: este intalnirea dintre cel care a cam gresit si Cel care a iertat, dintre cel salvat si Salvator, dintre fiul uneori cam risipitor si Parintele mult-iubitor, dintre cel care primeste si Cel care daruieste nobletea firii si fiintei noastre.
Este momentul cu totul si cu totul special al fiecarui an, asteptat cu emotie de cei mai mici si mai mari, de tineri si de batrani, de cei care daruiesc si de cei care primesc daruri. Toti si toate sarbatoresc, intr-un mod unic, maretul moment al istoriei umanitatii care a impartit lumea, istoria si calendarul in doua: inainte, respectiv, dupa Hristos.
Fiul lui Dumnezeu se naste intre noi si pentru noi oamenii - cei de atunci, cei de acum si cei care vor veni dupa noi, peste veacuri - vine in Persoana pentru a ne invata (din generatie in generatie) sa traim intr-un mod nou, unit cu El ... intr-o fericita si frumoasa familie: a Vietii si a Vesniciei. Probabil pentru a ne sublinia acest lucru, atunci, demult, dupa intrupare, chiar ingerul i-a spus in vis asa-zisului tata: "Va naste Fiu”; n-a spus: "Iti va naste”, ci numai "Va naste”; in general; pentru ca Fecioara Maria nu L-a nascut pe Prunc lui Iosif, ci lumii intregi (Matei, 1,21). Astfel, atat intalnirea lumii intregi, dar si a fiecaruia dintre noi, in parte, cu El, nu poate fi considerata decat una cu totul si cu totul speciala: este intalnirea dintre cel care a cam gresit si Cel care a iertat, dintre cel salvat si Salvator, dintre fiul uneori cam risipitor si Parintele mult-iubitor, dintre cel care primeste si Cel care daruieste nobletea firii si fiintei noastre.
Nu prea incape indoiala, Domnul nu va dori sa ramana dator si va restitui orice impumut, si va plati si dobanda, chiar daca uneori momentul rasplatirii trebuie asteptat ceva mai mult - poate fi aici pe pamant, poate fi in ceruri …. nu cunoastem cu certitudine momentul.
In schimb, cu cat va trece mai mult timp (de la momentul daruirii) cu atat dobanda noastra va fi mai mare – caci daca ne depunem banii intr-un cont personal, intr-o banca, prin adaugarea periodica a dobanzii, suma initiala creste cu trecerea timpului - asa si aici, imprumutam pe Insusi Domnul cu o suma oarecare pusa cu bunavointa si blandete in mainile unui semen necajit (sau un obiect necesar, sau chiar un simplu gest de compasiune) si cu cat va trece timpul, vom acumula un capital mai important, un capital platibil intr-o moneda universala, apreciata, stimata unanim de oameni, ingeri si Stapan: recunostinta vie - a lor si a Lui. Iar aceasta recunostinta vie se va transforma neincetat intr-un izvor curgator de binecuvantari omenesti si divine, care aduc multa bunavointa, iertare, pace, liniste, impliniri si bucurii. Pe langa acestea, vom primi de la Cel Prea-Bun un loc de vietuire vesnica in Imparatia Lui, cea a tineretii fara de batranete si a vietii fara de moarte.
Putem privi aceste lucruri si intr-un alt mod: stim cu certitudine ca atunci cand rasadim seminte intr-un ogor cu pamant bun, vom avea o recolta frumoasa si bogata. Daca s-ar intampla ca intr-un an sa nu avem suficienta samanta, foarte probabil am lua imprumut cantitatea lipsa, iar zgarcenia sau retinerea (in a lua imprumut) intr-o asemenea situatie le-am considera drept pagubitoare. Dar aici, prin milostenie, noi nu semanam doar pe pamant, ci semanam in mod special in tarina Cerului, unde nu sunt daunatori, neghina, furturi si nici timp neprielnic, ci doar rodire bogata, imbelsugata (ca doar tarina de aici nu este altceva decat o oglinda inca nedesavarsita a celei de acolo). Semanand macar o parte a bunurilor noastre in Cer, imprumutand pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar doreste nespus bunavointa si dragostea noastra, vom culege insutit, inmiit chiar, bucurandu-ne in acesta viata si castigandu-ne un loc de cinste in cea viitoare.
Se intelege lesne ca, ajutandu-ne semenii in momentele dificile sau delicate ale vietii lor ne afirmam, mai bine ca oricand, omenia, umanitatea noastra, ne castigam respectul si pretuirea lor si a altora, devenim priveliste placuta ingerilor, ne asemanam sfintilor si ajungem cunoscuti si bineplacuti lui Dumnezeu, Parintele nostru ceresc.
Spre incheiere, dar si spre un nou inceput al nostru, al tuturora, consideram potrivit sa adaugam cuvintele pastorului prea-intelept si Gura de Aur a Bisericii, Sf. Ierarh Ioan, cel care, alaturi de Marele Vasile, a fost si ramane Dascalul neasemanat al ajutorarii, ocrotirii si mangaierii aproapelui:
"Dumnezeu primeste si darurile voastre, dar cu mult mai mult milostenia voastra. Intr-un caz, se foloseste numai cel ce face darul, in celalalt si cel care-l primeste; intr-un caz, darul pare a fi prilej de ambitie, in celalalt, intreg darul este milostenie si iubire de oameni. Care e folosul cand sfanta masa e plina de potire de aur, iar Hristos piere de foame? Satura-L pe El mai intai, ca-i flamand si apoi dupa aceea, impodobeste-I din belsug si masa Lui. Faci potire din aur si nu dai un pahar de apa rece! si care-i folosul? Imbraci sfanta masa cu stofe brodate cu aur, iar lui Hristos nu-I dai nici acoperamantul de care are nevoie! Care-i castigul faptei tale? Spune-mi, daca ai vedea pe cineva lipsit de hrana cea de toate zilele si l-ai lasa sa piara de foame, dar i-ai imbraca cu argint masa lui, ti-ar multumi oare? Nu s-ar supara mai degraba pe tine? La fel, daca ai vedea pe cineva ca umbla in zdrente si ca ingheata de frig si nu i-ai da o haina sa se imbrace, dar i-ai inalta statuie de aur, spunand ca faci aceasta in cinstea lui, nu ti-ar spune, oare, ca-ti bati joc de el, n-ar socoti o ocara fapta ta, si inca cea mai mare ocara? Acelasi lucru gandeste-l si de Hristos, cand colinda strazile si drumurile strain si pribeag, cautandu-si adapost.
Nu vrei sa-L primesti dar imbodobesti pardoseala bisericilor Lui, impodobesti zidurile lor si capetele coloanelor lor! Atarni candele cu zale de argint in biserica Lui, dar pe El, inlantuit in temnita, nici nu vrei sa-L vezi! Si spun aceasta nu ca sa te impiedic sa fii darnic cu biserica lui Hristos ci te indemn sa faci daruri bisericii odata cu milosteniile, dar mai bine spus, acestea inaintea acelora. Nimeni nu te-a tinut vreodata de rau daca n-ai facut daruri bisericii; dar te-a amenintat Hristos si cu iadul si cu focul cel nestins si cu osanda la un loc cu demonii daca nu faci milostenii. Sa nu impodobim, dar, biserica si sa trecem cu vederea pe fratele nostru care-i stramtorat si necajit. Biserica aceasta e mai de pret decat cealalta biserica. Odoarele scumpe pe care le daruiesti bisericii pot fi luate si de imparati necredinciosi si de tirani si de talhari. Dar tot ce faci pentru fratele tau flamand, strain si gol, nici diavolul nu poate jefui; se afla intr-o vistierie care nu poate fi jefuita ” .
Acum, in prag de Sarbatori, sa pornim si noi la drum, ca si magii de odinioara, avand inainte nu o stea, ci pe Soarele milostivirii, si mergand, sa cautam nu o pestera, ci fiecare pestera sau camin sarman unde Domnul Hristos ne asteapta sa I ne inchinam Lui, aducandu-I nu daruri de aur, ci suflete de aur, spre a Lui nespusa bucurie. Amin.
