Capitolul 3

-_Vrea doar iubirea mea, nu o minciună-_

Aşa am ajuns eu să stau cu Ryan. N-am vrut, nu-l iubeam, nici sentimentul de prietenie nu-l simteam, insă aveam o licarire in suflet care-mi spunea ca poate-poate mă observă şi Jake pe mine. Insă era si mai rau: nici nu mă mai saluta, nici nu-mi răspundea la salut. De aceea toti nervii mei mi-i răzbunam pe Ryan, iar el…suporta, săracul de el cât l-am mai patimit şi eu.

-Ryan, lasă-mă-n pace!ii silabisisem acele cuvinte, urland la el.

Ryan imi arunca niste priviri confuze.

-Nu ştiu unde am gresit, Sushi…

Sushi…aşa mă alinta el. Eu sunt in zodia peşti şi iubesc mancarea chinezească, in special sushi-ul. La prima noastră intalnire m-a dus la un restaurant chinezesc din centrul orasului. Eram fericită! Mai să zic că poate fericirea de la inceput nu era o minciună, si asta pentru ca ne apropiaseram foarte mult in vacanta inter-semestrială cand nici urma de Jake sau de Vanessa.

-Eu stiu unde am gresit Ryan! Alegandu-te pe tine, ca prieten!

Alea au fost ultimele cuvinte pe care i le-am rostit si ultimele pe care avea să le audă in următoarele zile. La inceput refuzam categoric să mai port o discutie cu el, ca si cum eu am fost cea rănită. Elisa la fel mă batea la cap, imi urla intruna zicandu-mi acelasi lucru pe care eu refuzam să-l cred.

-El, te-a iubit cu advărat, iar tu te comporti aşa cu el!Fato, ai o problemă, imi striga Elisa pentru a mia oară, iar eu pentru a mia oară ii raspundeam, ce-i drept de fiecare dată pe un ton mai răspicat:

- Nu-mi pasă de Ryan! Nici de vreun băiat din lume asta, eu il ador pe Jake şi pe el il voi iubi mereu chiar dacă el va simti asta sau nu.

-Jessica, n-am crezut că-ti voi spune asta vreodata, dar…esti o incuiată! Nu stiu ce are acel Jake Wilson de te-a innebunit aşa. Insă eu il urăsc pentru că mi-a distrus prietena cea mai bună.

Atata mi-a zis si Elisa atunci. Incetul cu incetul incepeam să-mi dau seama ca eu si Ryan eram in aceeasi blestemată situatie! Insă nu stiam cine-i mai rău sau ce e mai rău. Aproape toate noptile mi le petreceam frămantandu-mă să-mi răspund la aceea intrebare chinuitor de mistuitoare: dacă mai rău este să iubesti fără să fii iubit, sau să fii iubit fără să iubesti. Desi tie, cititorule iti e greu să crezi, si a doua variantă te poate distruge.

Capitolul 2

_-Chitara şi noi doi-_

Goshhh! Abia ma trezisem azi-dimineată, aşa ca normal, a trebuit sa intarzii la prima oră. In grabă am indesat cateva cărti in geantă, sperand că am nimerit măcar vreo 3 manuale corecte. Am luat autobuzul si in cinsprezece minute am ajuns la liceu. Era prea tarziu, ăsta era defectul să locuiesti departe de scoala. Ora incepuse de mult, mai rau aveam ora de informatică deci cu sigurantă primisem absenta. Am decis sa raman in curtea şcolii, deşi inghetam de frig, cu sigurantă iarna lăsase amprente puternice anul acesta. Deodată aud niste acorduri usoare de chitară. Nu eram profesionistă, dar la 10 ani am invătat sa cant la chitară, dar am renuntat din motive pe care niciodată nu le-am inteles, desi a fost propria mea decizie. M-am indreptat intr-acolo si mare mi-a surprinderea văzandul pe acelasi timp care mai acum o săptămana a fost făcut de cacao chiar de mine. M-am asezat pe scară langă el si i-am zambit usor.

-Frumos cantec! Si eu stiam sa cant la chitara, am spus putin nostalgica.

In ochii lui cristalini am citit o mare suprindere sa mă vadă acolo lănga el, mai ales după ce am zis ultima oară.

-Incă mai am de lucrat, mi-a ranjit el.

Mi-a dat chitara, iar eu am inceput sa bat cateva acorduri, care mi le aminteam. Cu sinceritate spun, că nu eram sigură că voi reusi sa mai cant ceva corect.

-Canti foarte bine!m-a felicitat el.

Am plecat putin capul dupa care am l-am privit.

-Imi pare rău pentru…

-Lasă, n-are importantă, ma intreupsese el.

Eu insă nu vroiam să las lucrurile asa.

-Eu nu sunt aşa, am fost putin constransă de toate lucrurile rele care m-au amărat in ultima perioadă.

-Să te amărască?De ce?

-De proastă ce sunt…urăsc iubirile neimpărtăsite!
Atunci el chicotise.

-Eu nu cred in iubiri neimpărtăsite. Poate doar in persoane care iubesc pe altii, ignorand pe cei care cu adevărat ii iubesc.

Atunci parcă fata mi se luminase. Avea dreptate, poate daca reuseam sa-l fac pe Jake să mă observe m-ar fi plăcut pe mine. Pe cine mint, mă observa, dar nu cum vroiam eu. Pentru un moment, uitasem de sentimentele acelui băiat fată de mine, iar o făceam pe nepăsatoare, si-mi sedea bine. In fond, el n-avea sclipirea care o căutam intr-un băiat, iar oricat de neindragostita as fi…..nu m-as uita la el.

In acel moment, in mintea mea bolnavă si obsedată se născuse un plan malefic. Acel plan idiot pe care am vrut sa-l folosesc ca să-l cuceresc pe Jake mi-a distrus cea mai buna perioada a vietii mele.

Capitolul 1

-_Unele priviri dauneaza_-

Alergam prin ploaia torentiala, ca sa ajung cât mai repede la scoala. Nu suport sa ma ud, urasc ploaia, mereu trezeste in mine cele mai melancolice si nostalgice sentimente. De ce oare?Reprezint o zodie de apa, ar trebui sa ma simt in universul meu acolo. Intr-un final ajung şi la şcoala. Inca de la intrare, sunt întâmpinată de niste copii jucăuşi care râdeau pe coridorul intunecat al şcolii. Imi aminteam că acum patru ani, aşa eram şi eu! Insa ce s-a intamplat cu fetita zambitoare de alta data?A fost inghitită de adolescenta asta atât de visătoare. Vrând sa urc pana la etajul următor dau peste Jake. Cine e Jake?Cu sigurantă băiatul pe care eu il desprindeam din poveştile cu zâne pe care le citeam in copilărie. Insa el n-avea ochii decând pentru Vanessa, o fată frumoasă, bine-crescută si foarte bogată, cea mai populară fată din şcoală. Mi se parea o ironie a sortii! Dintre toti băietii din liceul ăsta eu l-am ales pe Jake, iar dintre toti băietii drăguti si bogati, Vanessa l-a ales tocmai pe cel care-mi place mie.

Mi-a surâs putin iar eu i-am răspuns, dupa care m-am dus in clasa mea.

Asa trecusera zilele, nimic special…decat propria-mi durere vazandu-l pe Jake atat de apropiat de tipa aceea, stiind ca nu ma pot compara cu ea. Era mai mare ca mine! Avea tot ce eu imi doream, dar a trebuit sa invat sa traiesc fara acele lucruri.

-Jessica, l-ai vazut pe tipul nou?ranjea buna mea prietena, Elisa la mine dupa ore.

Eu insa dadusem din umeri ca nu, habar n-aveam ca era un tip nou in scoala, nu vedeam mai mult decat Jake…In plus, eram de un semestru, de unde sa-i invat eu pe toti?

-Ei bine, el cu siguranta te-a vazut!exclama ea si mai tare.

Eu iar dau din umeri nepasatoare, in fond, de ce mi-ar pasa. Nu era Jake, daca nu Jake era cel care s-ar fi uitat dupa mine atunci la dracu` cu toti.

-Se uita la tine mereu, continua aceasta. Stii, ar trebui sa-mi fii recunoscatoare pentru ca eu ii observ pe ăia care se uită după tine.

-Elisa, de cate ori sa-ti spun ca nu-mi pasă de toti idiotii care se uită după mine! Unele, priviri dăuneaza, sa ştii!rabufnisem eu.

De asemenea in momentul meu de răzvrătire tipasem atat de tare, incat tipul de care Elisa povestea că nu mă pierdea din vedere, auzise totul. Asta cu sigurantă fusese un moment mai mult ca penibil, eu rosisem toată. Nu vroiam sa jignesc pe cineva, mai ales pe cineva care era in aceeaşi situatie ca si mine. Dar aveam pateticul si stupidul obicei să vorbesc inainte sa gandesc, in fine ce s-a zis, s-a zis deci…n-aveam ce să fac.

Benim hüzünlü hikayesi

N-am ştiu cât de bun erai pentru mine_

_Acum totul e curat_

_Văd tot ce puteam fi_

_Mi-ar plăcea să mai dau vina pe tine_

Dar as fi naivă, dacă aş crede că mă vei aştepta mereu.

_Totuşi nu spune că e prea târziu să-ncerc să fac totul corect_

_Totuşi ştiu că-i vina mea_

_Dar voi fi mai bună_

Proolog:

Nu vreau sa mai intristez pe cineva cu prostiile mele, cum nu vreau sa trezesc mila in sufletul cuiva. Vreau doar sa scriu, sa graiesc prin literele astea ceea ce n-am putut sa zic nimanui si cu siguranta lucruri pe care nu le voi recunoaste niciodata.

Sa ma prezint?Chiar vrei sa ma cunosti?Poti sa-ti spun ca ma numesc Jessica, am 16 ani, cand totul a inceput aveam 15 abia intrasem la liceu(Doamne, ce zile). Imi place numele meu, dar si alintul Sushi. Desi numai unei persoane ii permit să mă strige aşa..

Inca imi amintesc cum mi-a inceput viata , adica noua viata…cum am inceput sa simt, ceea ce nu simteam inca sau ce vroiam sa vad…

Vei citi povestea unui om si a unui monstru. Un monstru dependent de alt monstru…

Capitolul 10

Si noi traim

Si ne certam

Si plangem

Si suferim

Dar iubim…

.

Totul era asa de obscur. N-a crezut ca va merge pe calea asta a obscuratatii, a lacrimilor…a suferintei nespuse de a pierde. Ea, Yanna…calca singura in acest drum al distantei si al suferintei.

S-a asezat langa sicriu si a izbucnit in plans. Si plangea…plangea…si plangea sub ochii oamenilor impresionati de gestul fetei. Yanna nu-si mai dorea sa fie vie. Pentru cine?Singurul, dar absolur singurul barbat pe care l-a iubit vreodata sau pe care l-ar fi putut iubi vreodata….a murit….A lasat doar un bilet in urma, biletul pe care nu-l mai lasa din mana nici un moment. Inainte ca totul sa se termine, inainte ca Yanna sa-i mai vada frumosul corp, a vrut cu toata puterea ei sa tina o cuvantare. L-a luat de mana, sarutand-o.

-Ce-ai inghetat, iubitule…spunea aceasta printre lacrimi inchinandu-se in fata lui…care era atat de departe.

Era langa ea…chiar langa ea…ba chiar il tinea de mana…insa defapt Clayton era deja asa de departe. S-a asezat in fata tuturor indepartandu-se cu vreo doi pasi de sicriu. Si-a sters putin lacrimile dupa care le-a spus.

-Toata lumea stie cat de mult ne-am iubit noi doi, nu este o rusine pentru mine sa recunosc ca el..era viata mea. Acum insa…cand il vad aici, in sicriul ala…ma gandesc ca poate nici eu nu mai traiesc. Nu stiu…sunt vie?Va intreb pe voi. Pentru ca eu ma simt complet goala, atat de absenta lumii voastre. O singura zi…doar una…a fost de folos ca sa-l pierd pe Clayton si pe fiul nostru. Normal, n-am putut rezista socului…normal, sarcina mi-a fost afectata. Ia spuneti-mi voi…dupa ce mi-am pierdut copilul si iubirea vietii mele…credeti ca mai traiesc?

Si-a terminat de zis discursul,s-a indepartat de sicriu dupa care l-a privit cu mare ochii inlacrimati de durerea sangerie a disparitiei.

Chipuri intunecate, sicriul cobora in groapa lovindu-se de peretii cavoului..Trista imaginea, n-a crezut ca o poate suporta. Mai ales stiind ca acolo era chiar El…El…EL….

-Yanna…striga cineva la ea.

Cand s-a intors, a ramas socata vazandu-l pe Nate acolo. N-ar fi crezut. I-a sarit in brate dupa care a izbucint intr-un plans de-a dreptul salbatic.

-L-am pierdut….L-am pierdut!plangea ea pe umarul sau.

-Imi pare atat de rau, Yanna. Sincere condoleante!

<<<<

-Alo, Yanna?Cum te simti?N-am mai vorbit de o saptamana aproape…Sa ma suni cand primesti mesajul.

Asta a fost mesajul pe care i l-a lasat Nate Yannei pe telefonul fix. Trecuse ceva timp de la moartea lui Clayton, insa ea nu-si revenise deloc. S-a mai intalnit cu Nate si au mai vorbit…insa doar ca simple cunostiinte sau ca fosti iubiti, nu ca doi prieteni foarte buni asa cum credea Nate ca erau. Sora sa Daria a plecat pentru o vreme in strainatate, pe motiv “are nevoie de o alta slujba” asa ca iata cum a ramas Yanna singura in cea mai grea perioada a vietii sale. Totusi il mai avea pe Nate care in aceasta saptamana in care nu s-au vazut deloc a bombardat-o cu mesaje fie scrise, fie vocale…iar Yanna ii raspundea in fiecare seara printr-un mesaj in care scria sec: Sunt bine.

Realitatea era alta…Yanna era devastata…cazuta din cauza pierzaniei suferite…din cauza constatarii ca in ziua de azi iubirea adevarata nu exista. Gandurile sinugicase nici c-o lasasera in pace, mare a fost mirarea..chiar si pentru ea ca inca mai traia desi nu stia…pentru cine?

-Unde esti, Clayton cand am atata nevoie de tine?Vreau sa fim aproape…sa ma iei de mana sa fii langa mine…unde esti acum?Cand nimic nu merge bine….plangea aceasta strangand la piept poza lui Clayton. Am nevoie de tine ca sa fiu bine…..

N-a mai stat mult pe ganduri si a intrat in baie unde a scos din dulapul de la oglinda o sticluta in care se afla un lichid se pare.

-Sper ca otrava asta sa fie suficienta…..suspina ea.

Se privea in oglinda iar inainte sa bea otrava si-a spus:

-Chiar imi lipsesti….

N-a mai stat mult pe ganduri si repede a inghitit toata sticluta cu otrava. In cateva clipe totul in jurul ei se invartea….si a picat jos. Atat i-a trebuit. Doar atat.

-Imi pare rau!

Capitolul 9

Acum este acum si asta-i suferinta…..

-Ce!?tresare Nate sarind de pe canapea ca si ars.

-Uite inteleg ca poate vrei sa se termine totul….

Isi mai trece mana prin parul sau cret dupa care ramane blocand privind inspre ea. Tot ce vedea insa era acea copila inocenta care a aparut intr-o zi la acel magazine cerand de lucru…isi amintea si durerea pe care a suportat-o vazand cat de fericita era cu Clayton, dar si durerea pe care o simtea cand o vedea suferind dupa el….Dar si fericirea imaginata atunci cand s-au apropiat ei doi atat de mult….

-I-ai spus?suspina el aruncancu-i cateo privire Yannei cu coada ochiului.

-Nu….

-Ii vei spune?intrebase putin speriat.

-Nu stiu….

Ii venea sa urle de durere, insa Yanna trebuia sa faca ce simtea. Il durea simpla idee ca cei doi se vor impaca, vor fi la fel de fericiti ca inainte…ori poate Clayton isi va repeta greselile si nu-si va uita viciile? Un copil impreuna…asta insemna mult.

-Mereu am facut ceea ce trebuie,si-ti jur ca macar o data as vrea sa fac si eu ceva ce ….chiar imi doresc.

-Nate….

-Dar nu acum. Yanna, tu il iubesti si asta iese cu evidenta din ochii tai!Du-te la el….fi fericita cu el…iarta-l si ai grija sa renunte la dependenta, i-a suras Nate atingandu-si suav buzele de fruntea ei.

-Ma vei ierta vreodata?intreba ingrijorata tinandu-l de mana.

-N-am de ce sa te urasc…Esti o fata excelenta…care merita ce-i mai bun!

Yanna s-a ridicat gata sa plece acasa la Clayton…pentru a rezolva totul. I-a dat putere si cuvintele lui Nate, incurajarea lui…Alerga cu toata puterea ei pe strazi, n-a luat nici macar un autobuz, n-a luat niciun taxi. Ar fi simtit ca si cum ar fi incuiata intr-un loc, fara sa poata ajunge la iubitul ei…Asa alerga ca o nebuna pe strada izbindu-se din cand in cand de oameni care-i vorbeau urat, dar nici ca-i asculta sau ca intorcea capul dupa ei, ca si cum nu i-ar pasa!

Rasufla cu greutate, din ce in mai greu iar fiecare adiere de vant care rasufla prin par era ca o salvare pentru ea. Aproape de de blocul in care locuia acesta se opreste tragandu-si rasuflarea, trantindu-se pe o banca. Nici n-apuca sa-si traga bine rasuflarea caci imediat incep sa se auda dintr-o departare isbasitoare sirena ambulantei. La inceput, Yanna n-a bagat-o prea mult in seama incercand sa se linisteasca dupa fuga pe care a dat-o, insa cand aceasta se opreste in fata blocului unde Clayton locuieste in sufletul ei are loc o avalansa de sentimente. La inceput urla cu toata puterea ei dupa care se duce direct la locul unde se afla salvarea. Stia ca era Clayton…putea simti ca ceva rau s-a intamplat…erau doua jumatati, cand una patea ceva era normal ca si celeilalte sa-i fie rau…

-Clayton!urla ea disperata fara a-si mai putea controla lacrimile.

-Domnisoara, stati!striga soferul salvari incercand s-ai cuprinda mana Yannei care nu inceta sa se zbata si sa planga….

-Lasati-ma!Vreau sa vad daca a patit ceva!

Si aduci il aduc pe Clayton pe targa….Avea nasul complet rosu..ca in ziua aceea. Totul avea o explicatie, aceiasi explicatie stupida si singura existenta pana acum. Ce greseala, ce greseala! A fost dezamagita ca din nou si-a pus sperantele in el…Insa nu mai avea timp de ganduri de-astea…doar trebuia sa se duca cu el la spital, sa-l sustina si impreuna sa inceapa de la zero. Oare cum vor reusi?

A urcat si ea in ambulanta si pana au ajuns la spital n-a incetat sa se roage sa-si revina, sa-i fie bine…sa fie totul ca la inceput.

Au coborat din salvare si imediat l-au bagat pe Clayton(inca in stare de incostienta)intr-un salon….Totul se intamplase asa de repede, n-a trebuit mai mult de 20-25 de minute ca totul sa se piarda printr-o pastila…

Ratacind pe holul spitalului cu ochii rosii de la plans..o asistenta se aseaza langa ea.

-Nu pot sa-ti dau amanunte, Yanna….

-Macar spuneti-mi…Va fi bine?

-Vom vedea. Am gasit asta in buzunarul de la blugi.

Aisstenta i-a dat tinerei o hartie foarte bine impaturita, parea un biletel. Dar de ce ar fi scris Clayton un biletel?Ce a fost asa de grav incat sa-l impinga la asa ceva?Yanna a smuls cu disperare hartia din mana femeii dupa care a despachetat-o in graba si s-a apucat s-o citeasca, ignorand totul….

“A mea Yanna,

Vreau sa stii ca n-am sa inceput scrisoarea asta formal, tu stii mai bine ca toti ca eu habar n-am cu formalitatile astea. Tot ce vrea sa stii este ca imi pare asa de rau pentru iubirea noastra…pentru ca te-am mintit, te-am facut sa suferi atat de mult.

E clar ca tot mereu, trebuie sa ranesc pe cineva. Doar rau fac printr-un cuvant sau printr-o fapta…Mi-as dori sa fiu mult mai bine, decat am dat dovada ca sunt…Pentru ca te iubesc!Tu esti singura mea iubire adevarata…doar tu…Totul acum e din ce in ce mai dificil, mi se pare imposibil acum sa redau ceea ce a fost..

Draga mea, te-am amagit. Va suna de-a dreptul stupid…dar eu am crezut ca te ajut ca te-am mintit. Iar tu acum te vei mira…Te vei intreba “de ce a crezuta ca ma ajuta mintitndu-ma”. Adevarul e ca nici eu nu stiu. Dar asta simt, atat am putut sa gandesc. Slab,nu?Eu nu mai pot sa mai rezist, nu mai pot sa mai indur distanta pe care o pastrezi fata de mine…probabil ma urasti cu toata fiinta ta, si chiar ai de ce. Cert e ca n-ai cum sa scapi de-al tau destin…De-acum nu voi mai fi acelasi tip ce-am fost mereu…Viata mi s-a schimbat, am pierdut si singura persoana care m-a iubit…Te voi iubi mereu, ABSOLUT MEREU!

Cu multa dragoste,

Clayton.”

Capitolul 8

Aceasta soarta mi-a fost destinata….

In ziua urmatoare, Yanna se pregatise sa iasa in oras. Decand are o relatie cu Nate a renuntat la service, concentrandu-se mai mult pe facultate. Intr-un final a pornit spre facultate mai mult adormita, n-a putut sa doarma nici noaptea trecuta…isi face o gramada de probleme referitoare la sarcina! Sa ia legatura cu Clayton?Nu, si-a pierdut orice drept asupra ei….Sa-i spuna lui Nate?Probabil si asta ar fi fost o greseala, Nate nu merita sa aiba pe cap un copil care nu e nici al sau…Mai era inca o varianta, care in acel moment parea cea mai convenabila..

La un moment dat, in timp ce mergea foarte ganditoare pe strada, cineva o trage repede de umar. Cand se intoarce, simte de parca inima-i sare din piept. Tresare cu putere, bulbucandu-si ochii. Stateau fata in fata…dar nu vroia sa-l priveasca pe el, pe Clayton. Dupa ce i-a facut si dupa ce i-a zis, ori dupa acest timp in care n-a mai dat niciun semn de viata.

-Yanna….trebuie sa vorbim!spusese Clayton inca fara sa-i dea drumul la brat.

Era socata…speriata, se blocase pe moment. Ce-ar putea sa-i spuna sau cum sa reactoneze?Revederile ne dau tuturor fiori, mereu ne trimit in trecut….ne amintesc de momontele in care am gresit asa de mult si am pierdut. Asa se simtea si Clayton, nu se astepta s-o zareasca in ziua aceea, mai ales sa aiba tupeul sa-i vorbeasca. Insa trebuia sa faca ceva, distanta dintre ei era prea mare….vorba aia: Pacat de rupturile produse si de iubirea fumata.

A inghitit in sec dupa care i-a captat bine privirea. Ii citea parerea de rau, dar nu stia daca sa se increada in el sau nu. Sincer, nici macar nu stia daca vorbeste cu el sau doar cu efectul drogurilor. Simtamantu-l ii spunea ca-i treaz…dar se putea insela.

-Lasa-ma Clayton, noi doi n-avem ce discuta. S-a spus sau mai degraba s-a vazut tot ce era necesar pentru a-mi da seama ca esti un idiot.

-Yanna…stiu ca am gresit enorm fata de tine. Ti-am simtit lipsa…imi pare rau pentru tot.

Yanna il intrerupsese.

-N-are rost, Clayton. Eu nu vreau sa-mi petrec restul vietii mele asa.

-Dar…Chiar ai uitat totul?intreba Clayton putin speriat de raspunsul pe care i l-ar putea da ea.

-Tu nu stii cum e sa dai totul unei persoane, iar aceasta sa te dezamageasca asa cum ai facut tu! Stii bine, ca n-am avut norocul sa ma nasc cu 1000 de prieteni langa mine. Insa in tine aveam ce-a mai mare incredere, iar tu…

Atunci amandoi au inceput sa planga. Sigur, niciunul n-ar fi crezut ca o discutie ca asta in mijlocul strazi ar provoca atata drama printre trecatorii care nu se sfiau sa-i priveasca.

-Tu stii ca nu ma simteam bine atunci…adauga Clayton suspinand.

-Tu stii ca puteai sa ma omori!Fara sa-ti dai seama, dar cel mai grav, ii reprosa in timp ce incerca sa-si stearga lacrimile care curgeau una dupa alta ca un izvor nesecat, e ca…m-ai mintit!Mi-ai spus ca nu esti dependent, mi-ai spus ca nu vei mai consuma asa ceva niciodata, iar tu….

Clayton vrea s-o imbratiseze, dar Yanna se indeparteaza de el. Era indurerat…il durea dinstanta aceea enorma pe care Yanna o pastra, il durea si faptul ca desi el ii cauta cu disperare privirea…aceasta refuza cu indarjire sa-l priveasca in ochii. Merita. Chiar merit ape deplin tot ce primise. Stia si el ca putea fi mult mai bun, decat toate minciunile pe care Yanna le-a crezut….

-Dupa toate minciunile pe care te-am facut sa le crezi am inceput sa vad cat am gresit in viata asta., spuse el.

-Mi-am spus mie insami ca n-o sa-ti duc dorul pentru ca m-ai ranit prea tare…dar imi aminteam mereu cum era sa stau langa tine.

-Iarta-ma!Haide sa uitam totul…..sa fim din nou impreuna.

-Ah, rade ea usor ironic. Mi-ai spus atatea lucruri …nu mai ceea ce vroiam din tot sufletul meu s-aud nu, suspina ea.

Avea asteptarea, chiar daca era o minciuna crancena…sa-i spuna macar ca se va lasa de droguti, va incerca orice tratament si va accepta ajutorul tuturor…doar ca sa fie cei doi ca inainte. Dar n-a zis-o, probabil nici ca nu-si daduse seama de ce avea ea nevoie sa auda….S-a intors gata sa plece insa inainte l-a privit. Asa cum bine isi dorise el…trist, deplorabil…amandoi se priveau plangand….orgoliile erau prea mari!Yanna i-a facut cu mana asta insemnand clar ca nu vrea sa mai aibe legatura cu el….

-Nu ma uita, Yanna!a spus el.

-Nici sa vreau,Clayton!Nici sa vreau…..

<<<<

Pe seara, Nate a ramas sa ia cina acasa la Yanna. Erau singuri…sora acesteia era plecata(Dumnezeu stie unde). Momentul perfect pentru confesiuni, vroia sa-i strige in fata acestuia ce-o durea…stia ca poate avea incredere in el…dar ii lipsea curajul. De la un timp, viteaza si ambitioasa Yanna a ajuns foarte timorata chiar speriata de orice lucru de-a dreptul minor.

Erau asezati pe canapeaua din sufrageria modesta a Yannei privind un film la televizor. Insa aceasta nu mai la creatia artistica televizata nu era atenta. Astepta momentul….clipa perfecta in care sa indrazneasca sa-i spuna…Dar parca nu mai venea odata. La un moment dat, Nate ii observa absenta totala…

-Nu-ti place filmul?intreba el, dar Yanna nu straduia sa-i raspunda. Hey, iubito!

-Ce?Ha?raspunde ea abia desprinsa din lumea ei.

-Esti bine?Pari foarte distrata…

-Nate…ii striga ea putin speriata.

Atunci trage aer cu putere in piept,stinge televiozrul si se aseaza in fata lui.

-Sunt insarcinata!