Mulți dintre noi nu știm să ne iubim pe noi înșine.
Poate de aceea uităm să trăim, nu prețuim viața și ne îndepărtăm de esențial.
Poate de aceea le permitem unora să ne rănească, să ne jignească, să ne dezamăgească...
Poate de aceea rămânem legați de oameni și de povești din trecut, care ne țin în loc și ne iau șansa la fericire.
Poate de aceea ne abandonăm uneori și ajungem să credem că nu suntem suficient de buni ca să merităm mai mult.
Poate de aceea ne desconsiderăm, suferim complexe și nu avem încredere în noi.
Poate de aceea ne torturam cu gânduri negative, ne izolăm de tot ce e frumos și ne luăm dreptul la o viață frumoasă.
Poate de aceea ne abandonăm visele și trăim numai pentru și prin alții.
Poate de aceea uităm să fim frumoși și lăsăm oameni și suferințe să ne transforme în persoane care nu ne-am dori să fim.
Poate de aceea abandonăm planurile noastre dinainte să le începem și ne temem de noi începuturi.
Poate de aceea uităm că merităm tot ceea ce este mai bun și mai frumos și devenim exagerat de modești și cu așteptări mult prea limitate.
Om drag, privește înspre tine! Ești unic, irepetabil și în ciuda tuturor părerilor ești o ființă perfectă. Iubește-te mai întâi de toate pe tine și apoi vei reuși să iubești și să te dăruiești întregului univers!


Textul de mai sus apartine in totalitate unei femei mult mai talentata,increzatoare si priceputa,decat mine.
Sursa

Cea mai urâtă fată...

In cercul meu de prieteni, tot auzeam despre sora cuiva, pe care nu o cunoscusem inca, desi ar fi trebuit sa faca parte din gasca noastra. De cate ori am intrebat de ea, inevitabil cineva a spus ca e foarte urata. Si am fost foarte curioasa sa o cunosc. Ziua aceea a venit... Motivul pentru care ea se izola de lume, era ca si ea se considera foarte urata. Probabil ca auzise foarte mult in jurul ei ca e urata, probabil ca a fost umilita, descurajata...
Vedeti voi, oamenii ne clasifica si gata. Dar foarte putini incearca sa ne ajute in vreun fel, atunci cand considera ca am avea nevoie de o schimbare. Suntem ignoranti, nu ne pasa de altul, nu ne consumam energia pentru altii. Nu ne gandim ca poate uratenia, timiditatea, pot fi transformate. M-am intrebat mereu de ce nimeni nu a incercat sa schimbe ceva la ea?
Am analizat-o foarte bine pe aceasta fata si am cautat ceva frumos la ea. Am gasit: zambetul. Un zambet timid, cald si copilaresc. Si avea un fel frumos de a fi. Cand am inceput sa vorbesc cu ea, am descoperit si un om frumos. Blanda, sincera, generoasa, putin naiva... Mi-am dat seama ca nu are prieteni si ca lumea a umplut-o de complexe. Ne-am imprietenit. Am convins-o ca are nevoie de mici schimbari de look. Nu va imaginati ca am facut o remodelare totala! Putine detalii... dar acestea au insemnat diferenta. Pentru ca eu am incurajat-o si i-am spus ca nu este urata, a prins si ea incredere in ea si a inceput sa iasa mai des. Iesind a vazut si a invatat foarte multe, mai ales despre look si atitudine. Paradoxul? De fata cea urata, s-a indragostit cel mai popular baiat din gasca! Un crai pretentios, care avea mare succes la tipe. Tocmai el, care mi-a spus candva ca ea e cea mai urata fata din lume...
Vi se pare asta o poveste de film? Nu este.
Niciunul dintre noi nu crede si nu isi imagineaza ca va ajunge sa traiasca o asemenea experienta. Aud des afirmatii de genul: “eu nu as umbla cu una urata”, bla, bla. Avem standarde proprii de frumusete, desi majoritatea sunt influentate de anturaj. Nu-i asa?
Punem eticheta la prima impresie si dupa nu ne mai intereseaza sa stim mai mult despre acea persoana. Dar se poate intampla, ca in "cea mai urata fata din lume" sa iti gasesti jumatatea sufletului, ceea ce iti schimba total perceptia asupra frumusetii. Daca gandeai inainte ca nu ai iesi cu ea, pentru ca te-ai face de rusine, acum esti atat de mandru si de fericit , incat iti vine sa strigi iubirea in gura mare.
O sansa. Atat i-a trebuit fetei ca sa fie perceputa altfel decat urata. Sansa de a-si arata sufletul, de a fi cunoscuta.
Mereu am spus ca nu exista om urat, cu exceptia celor care sunt rai.
Fiecare om are frumusetea sa, dincolo de chip si de trup. Trebuie doar sa i se dea sansa sa fie descoperita.
Nu stiu cine esti tu cel care citesti acum aceste randuri... dar sper ca nu te consideri urat. Nu-i lasa pe altii sa iti spuna cum esti, frumusetea ta nu depinde de perceptia altora asupra ta. Daca tu nu iti acorzi incredere in tine, cum vrei sa o faca altii? Fii mandru de tine, daca ai mici chestii care te nemultumesc la tine, cauta sa le corectezi si cauta sa fii frumos. Nu ai nevoie de un trup perfect, nici de un chip anume pentru a fi frumos. Fii indraznet, fii tandru, fii bland, fii vesel, zambeste, fii generos, arata-ti personalitatea si sufletul. Ai incredere in tine si da-ti sansa sa fii descoperit si iubit! Lasa complexele, traieste, bucura-te si crede in tine. Fii frumos!
-----------------------
Irina B.,îţi mulţumesc!!!

Sursă.

La sfârşit,când nu mai e nimic altceva de făcut...trebuie să accept...

Totul în viaţa mea e aşa cum trebuie,nimic nu-mi lipseşte,deci n-am niciun motiv să fiu melancolică şi să-mi vină să plâng.Din mare,viaţa mea pare perfectă acum,am tot ce mi-am dorit vreodată,aşa că de ce să fiu supărăta?Aparenţele înşeală.Este ceva ce mă împiedică să fiu fericită,ceva care-mi umbeşte liniştea şi-mi întăreşte frica,cum de altfel poate cineva vreodată să fie complet fericit?Doar că nu pot să-mi dau seama defapt ce e(ba ştiu perfect ce este,doar că mi-e frică să-mi recunosc deoarece ştiu că acela va fi un lips total pe tot parcursul vieţii mele).
Dar ce rămâne de făcut când avem nevoie de ceva ce nu putem avea?Cu siguranţă,este greu să-ţi doreşti ceva,dar şi mai greu să înveţi să trăieşti fără acel ceva,în special atunci când e tot ceea ce îţi lipseşte pentru a simţi că trăieşti?Dar asta,nu putem avea întotdeauna ceea ce ne dorim,şi toţi oamenii sunt făcuţi ca să iubească,unora le este menit să fie singuri,să trăiască şi să moară aşa pentru că pur şi simplu...asta le este dat să fie. Nu poţi să-ţi pui întreaga viaţa pe iubire,este o prostie să faci asta,deoarece exista o mulţime de lucruri în viaţă de care să te bucuri.Să te bucuri de tot ceea ce ai,pentru a substitui unele lipsuri mi se pare o cale bună de a supravieţui. Nu trebuie să iubeşti şi să fii iubit,pentru a trăi.Nu trebuie să-ţi clădeşti o familie doar pentru a fi împlinit. Trebuie să te simţi împlinit cu orice ai face,oriunde ai fi.
Sigur,ne este greu să privim la bătrâneţe cum încet-încet ne stingem şi nimeni nu este lângă noi. Îmi va fi greu,vreau să spun.Dar asta este...Sunt o grămadă de bucurii în viaţa mea care pot să substituie lipsa unui cum aţi spune voi,Suflet Pereche(dar vor fi inutile şi ştiu bine asta). 
Pur şi simplu nu mai pot să-mi irosesc viaţa plângând după năvi scufundate,este o pierdere faţă de ceea ce sunt,ceea ce voi deveni şi faţă de tot ceea ce am pe moment.Sunt tânără,deci n-ar trebui să mă grăbesc gândindu-mă la final,din contră,ar trebui să râd,să iubesc tot ce poate fi iubit fără să fiu rănită,să mă plimb,să fac tot ceea ce un adolescent normal ar face (în afară să mă îndrăgostesc).
Momentan vreau să scap de aici,ceea ce este o laşitate din partea mea.Pentru că nu contează unde voi pleca.Durerile,regretele,gândurile nu se află îm oraşul ăsta,în casa mea,nici măcar în oamenii respectivi...ci în MINE. Le voi purta deci pretutindeni.
Neîmplinirea asta sufletească pe care o port atunci când cad în visare şi brusc mă trezesc,lovindu-mă cu brutalitate de pâmânt.Şi mereu,mereu,dar absolut mereu fac aceaşi greşeală,probabil din prea multă prostie şi naivitate. Oare nu mă voi învăţa niciodată minte?
Lăsând la o parte totul,viaţa mea e minunată.E aşa cum ar trebui să fie viaţa unei adolescente şi sunt recunoscătoare pentru asta.Dragostea nu-i de mine,probabil sunt mai bună pentru a merita suferinţe din cauza ei.Sunt fericită.Am tot ce mi-aş fi putut dori...aproape...

De ce?

De ce este aşa de greu să răneşti,dar atât de greu să vindeci rănile?
De ce să laşi pe un nimeni să-ţi spună cine eşti,când ei nu te cunosc absolut deloc?
De ce lupţi pentru o iubire,când ştii că nu valorează nimic?
De ce continui să iubeşti chiar şi după ce ştii că nu eşti iubit?
De ce este atunci când minţim că suntem bine nimeni nu  ne priveşte în ochii şi ne cere să spunem adevărul?
De ce uneori abandonăm drumul spre visele noastre deoarece este prea anevoios?
De ce prietenii adevăraţi îşi arată adevărata faţa abia după ce ţi-ai încredinţat toată încredere în ei?
De ce nu riscăm mai mult pentru ceea ce ne dorim?
De ce ne simţim aşa de singuri cu toate că suntem înconjuraţi de o mulţime de oameni?
De ce atunci când ceva rău se întâmplă tindem să ne învinuim pe noi,ba chiar să ne facem rău?
De ce ne pierdem speranţa aşa uşor când ea se presupune că moare ultima?
De ce facem aceleaşi greşeli şi ca nici proşti sperăm că de fiecare dată va fi diferit?
De ce când cineva are nevoie de ajutorul nostru mereu îl oferim,dar când noi avem nevoie de ajutor nimeni nu este acolo?
De ce ne este aşa greu să spunem ce simţim şi preferăm să minţim?
De ce să nu zâmbim mai des şi de ce să nu ne bucurăm de orice lucru aparent insignificant care ni-l dă viaţa?

Quote

Şi acela e momentul în care realizezi că lucrurile se întâmplă doar o dată.Şi că nu contează oricât de mult încerci niciodată nu vei simţi la fel a doua oară.Nu te vei mai simţi vreodată că eşti la trei metri deasupra cerului.

Care e treaba cu dragostea?

Oricât de doborâtă aş fi nu pot niciodată să uit de prima mea dragoste. Chiar dacă toate eforturile mele au fost subapreciate,nevalorate,deci inutile nu pot renunţa la visul meu de a scrie...Chiar dacă nu mă pricep,chiar dacă niciodată nu voi fi suficient de bună,chiar dacă inspiraţia pentru a continua fan-ficul 'Eternity' m-a părăsit,vreau să-mi consider scrisul prima,marea şi unica  mea dragoste. Măcar în aşa fel să fiu şi eu îndrăgostită,dacă în alt mod nu-mi este posibil.
Dar am trecut peste asta.Zilele trecute am fost tristă datorită faptului că m-am simţit prea singură,şi mi-a venit prostească idee cum că am nevoie să mă îndrăgostesc,să iubesc,să fiu iubită,să am o relaţie pentru a-mi alunga singurătatea şi gândurile rele.Aceasta nu este atât de uşor precum credeţi,din simplul fapt că unor oameni pur şi simplu nu le este dat să iubească vreodată şi nici să fie iubiţi.Iar eu sunt unul din aceia care n-o să cunoască vreodată dragostea,care nu sunt predestinaţi să cadă în abisul pasiunii,al dorinţelor,dar şi al suferinţelor. Şi asta este păcat deoarece eu consider că un om în timpul vieţii sale trebuie să încerce de toate,hotărând el însuşi care sunt cele bune şi cele rele.
O prietenă,veşnic îndrăgostită,mi-a spus că este cel mai frumos sentiment să fii îndrăgostit.Şi nu o contrazic.Trebuie să fie ceva minunat, ca şi cum ai fi beat...Totul este aşa cum vrei tu să fie nu cum este în realitate,iar cu cât te afunzi mai tare cu atât lumea este aşa cum o vezi tu. Nu-ţi dai seama de nimic ,nu contează nimic,întregul tău Univers se învârte în jurul persoanei iubite şi crezi că ea este TOTUL,iar viaţa fără acea persoană n-ar exista.Presupun.N-am fost niciodată îndrăgostită.

Cu toate acestea ştiu că nu există suferinţă mai puternică pe lumea asta decât cea din dragoste. Imaginează-ţi doar,trăind în lumea ta alături de persoana iubită,în lumea voastră perfectă iar dintr-o dată acea Împărăţie să se destrame.Cine poate suporta o asemenea pierdere?Eu nu...nu sunt îndeajuns de puternică.Nu fac prea bine faţă despărţilor şi dezamăgirilor,ba chiar ele mă pot băga cu uşurinţă într-o lume întunecată din care nu pot garanta că voi mai reuşi să mă salvez.Iar ăsta este unul dintre motivele pentru care mă feresc să mă îndrăgostesc, mă-mpotrivesc,îmi spun pentru a încerca să mă conving că dragostea nu este bună de nimic,este doar o piedică în descoperirea a ceea ce noi suntem cu adevărat.Dragostea e ca un drog-creează dependenţă şi-ţi distruge viaţa. Deci...?Care este ideea în a fi extrem de fericită pentru un timp,ca mai apoi să-ţi plângi înzecit acea fericire?Nu este asta o irosire de timp faţă de ceea ce suntem noi cu adevărat?
Mă bucur că sunt destul de raţională, şi am reuşit să mă conving că o viaţă petrecută-n suferinţe nu este una pe care eu mi-o doresc.Vreau o viaţă liniştită,alături de persoane care chiar mă iubesc...Vreau sinceritate şi iubire...atât...

Eternity

Eternity este o poveste de iubire.


Melissa si Tyler nu este ca o oarecare poveste de iubire. N-are cum. El este un vampir, iar ea doar un om. Tyler si Renesmee se cunosc de o eternitate, iar intre ei n-a fost nimic mai mult decat o prietenie puternica, insa cand o cunoaste pe Melissa isi da seama ca aceasta nu este deloc cum a crezut-o el initial, doar o dublura umana si fara minte a lui Esmee, ci o tipa care are propria ei personalitate. Dar relatia lor incepe cu minciuni. Tyler o constrange, pentru a accepta 'schimbul de vieti' cu Esmee, ii ascunde faptul ca e vampir, iar cand aceasta afla cu greu relatia lor mai putea fi remediata. Dar iubirea, si pasiunea pe care n-o vor putea nega pentru mult timp ii va tine aproape.

Eternity este o poveste tragica.

Chinurile la care este supusa Esmee, cu ani in urma, de catre Damon o urmaresc si-n prezent. Cand a aflat ca aceasta l-a inselat, fiind cu un an barbat, joaca un teatru dur lunii de zile. Apoi, dupa ce Esmee naste, ii smulge copilul din brate, fara ca aceasta sa-l poata atinge macar, neinduiosindu-se de strigatele ei amare. O inchide in temnita palatului sau, o transforma si pe ea un vampir , o inlatuie, o ademeneste cu un paharel de sange uman in fiecare zi si o lasa la soare. Si asta se intampla ani de-alungul, pana cand printr-o minune, Ruth Blackwood reuseste sa-nceapa, insa urmele acestor chinuri si batjocuri aveau s-o distruga.

Eternity este o poveste despre speranta.

Cand afla de existenta Melissei, Renesmee a simtit ca mai exista o sansa pentru ea, ca nu va fi obligata sa traiasca o eternitate ca un monstru. Dar ele doua sunt atat de diferite. Melissa e o cantareata, idolatrizata de fanii din lumea-ntreaga. E o persoana mult mai agreabila decat ea, cu niste prieteni care inttodeauna o vor avea in grija. Daca s-ar fi dus pur si simplu spunandu-i toata viata sa, Melissa ar fi facut-o nebuna.
Doar ca Renesmee si Tyler au ticluit un plan. Melissa avea sa fie ferita de Damon, care daca i-ar fi aflat existenta ar fi omorat-o, locuind cu Tyler in Churchill Halls, in timp ce Renesmee o face pe idola unor generatii, intrand in lumea Risen. De acolo incepe aventura, defapt.

Eternity este o poveste a amintirilor dureroase.

Pe parcursul a unor capitole, Renesmee le va povesti Melissei , lui Josh si lui Ray, toata viata sa umana, cat si intamplarile petrecute dupa transformarea sa in vampir, deschizand astfel, partea intunecata a vietii sale, amintiri pe care oricat ar fi incercat sa le uite, dupa sute de ani, inca o bantuiau.
Mai tarziu, si viata umana a lui Damon Lozenberg, a tot temutul vampir, este prezentata, din informatiile lui Renesmee si ale lui Tyler. Dupa cum era de astept, viata lui Damon n-a fost deloc usoara. A suferit din dragoste pentru o femeie, insa a fost obligat sa traiasca alaturi de alta. De-acolo toata suferintele sale incep.

Eternity este o poveste despre noi inceputuri

Dupa tot, Melissa si Tyler nu-si mai pot nega pasiunea dintre ei. Tyler, care iubise o singura data cu adevarat pe o tanara cu un final devastator, este gata sa dea trecutului acele amintiri sangeroase.
Pe cealalta parte, Renesmee, hotarata sa nu mai iubeasca cat timp va trai, cedeaza acelor sentimente umane care se pare ca n-au parasit-o. In partea a treia a cartii, se va indragostii de Matt Barrot, fratele Dannei.
Ray , se-ndragosteste de o veche prietena varcolaca de-a lui Esmee, Candice.

Eternity este o poveste care va soca

Cand totul pare aranjat, personajul controversat, Damon Lozenberg, le va perturba din nou vietile celor doi. Incheiand realmente capitolul Renesmee/Melissa, acesta simte o atractie pentru Danna Barrot, transformata in vampir, de care in partea a doua doar se folosise.
Relatia dintre Matt si Esmee nu mai fuctioneaza asa cum trebuie , iar acestia decid sa se desparte. In urma acestei despartiri Esmee si Josh incep sa se imprieteneasca si sa-si petreaca din ce in ce mai mult timp impreuna , amandoi fiind singurii fara pereche din gasca.
Melissa si Tyler, care se casatoresc la sfarsitul partii a treia, pleaca, departe, pentru o perioada, pentru a se bucura mai bine impreuna.


Personajul surpriza!
Daca la sfarsitul partii a treia ne punem intrebari referitoare la rautatea lui Damon Lozenberg, la inceputul partii a patra, aflam ca renumele sau de 'a tot temutul vampir', este o exagerare. Damon isi arata si partea buna, in timp ce o vampirita mult mai batrana si mai puternica decat ei intra in viata personajelor noastre.
Kat, nimeni alta decat dublura Dannei, le va suci mintile tuturor, torturandu-i tot odata. Daca intre Esmee si Melissa a fost o legatura speciala, intre Kat si Danna va fi o relatie plina de ura , Kat terorizand-o pe Danna, intotdeauna provocand-o la lupta. Noroc ca Damon o apara, dar nu el este cel invincibil, ci Kat.
Tot aceasta noua creatura faptura are o lista neagra, pe care are notata ordinea in care personajele vor muri. Dar de ce e asa inversunata impotriva lor?Misterul nu va putea fi dezlegat decat la sfarsitul acestei parti.