Capitolul 10

Capitolul 10
6 ani dupa…
Nick isi revenise incet-incet dupa “moartea” mamei sale. Maite devenise tutorele lui legal. El crescuse, se maturizase, deja la 16 ani (inca neimpliniti) avea propriile lui vise, propria lui vedere in viitor…care nu-i era deloc schimbata. Se mutase la Los Angeles pentru ca Maite si Uckermann primisera de lucru la o scoala particulara de acolo. Acasa, in Mexic, numai in vacanta ajungea.
Poncho si Abigail au ramas insa acolo. Si-au intemeiat o familie. La 3 ani de la casnicie aveau deja un baiat de un anisor.
Si ce ramansese cu Dulce?

Inca nu-si recuperase memoria si totusi ii era mai bine asa. Era chelnerita la restaurantul Mamei Lila si continua sa locuiasca cu acestia in coliba saracacioasa. Isi facea de mult probleme ca n-o sa poata locui toti in coliba aia mica si ca-i deranjeaza. Insa tot “deranjul” era rascumparat pentru ca …prin frumusetea si naturaletea ei atragea clientii. Numai era bruneta spre violeta, isi decolorase parul dupa care se facuse blonda spre brun. Era o frumusete de fata! Numele ei era Rose Fuente, era mai tanara. Abia acum se considera ca avea 25 de ani. (nimeni nu stia ca ea are defapt 32).

Los Angeles.

Nicholas numai ce ajunsese acasa de la scoala. Cum intra in apartamentul in care locuia impreuna cu matusa lui, Maite(Ucker locuia la casele iubitelor lui). Copilul(defapt adolescentul) se aseaza pe canapeaua din sufragerie. Matusa sa il vede abatut asa ca se apropie de el.
-Ia sa vedem. De ce esti trist,frumosule?
-Matusa….Duminica e ziua mea sii…
Atunci Maite se uita putin urat la el crezand ca vrea sa vorbeasca din nou despre masina aia(Ucker i-a bagat idea asta in cap).
-Stai linistita, radea el calmandu-si matusa. E petrecerea de 16 ani si as vrea sa mi-o fac acasa in Mexic.
-In Mexic? Dar cum o sa-ti invite toti prietenii ?
-Matusa stii ca nu mi-am putut face multi prieteni. Cu ei o sa ies la o cofetarie dupa ce ma intorc.
Maite era mandra de ce tocmai auzise. I-ar fi placut la nebunie sa se intoarca acasa, sa-si fi cunoscut nepotelul.
-As vrea sa-mi simt parintii mai aproape in acea zi.
Pe femeie au impresionat-o mult cuvintele lui Nicholas(care intre timp aflase ca Nick a fost tatal lui adevarat). Ce mai putea sa faca? Era normal sa accepte. Dulce si Nick ar fi dorit sa-l aiba aproape pe fiul lor.
-Unde crezi ca le-ar fi placut parintilor mei sa-mi aniversez ziua?
-Undeva…pe plaja. Dulce iubea plaja!
-Si matusa…Te mai gandesti referitor la masina aia?
Cand il vede pe Nicholas surazand smechereste, Maite-i intra in joc:
-Vorbeste cu unchiul Ucker. El ti-a bagat ideile astea in cap!comenta Maite .

Mexico
-Rose, la masa 3 adu mancare cu ton si o salata cu fructe de mare!ii striga Lena lui Rose care abia se chinuia sa serveasca niste bauturi reci la o alta masa.
-Imediat, Lena.
Viata pe care o dusese Rose acolo era mai mult ca linistita. Restaurantul la care lucra, prietenii ei de acolo, coliba unde locuia si malul marii pe care-l privea seara de seara. Era un fel ritual sa stea seara intinsa pe nisipul incins de pe tarm si sa priveasca stelele. N-avea vise marete, ii placea viata ei si nu vroia sa si-o schimbe. Daca i-ar reveni memoria si ar stii ca trebuia sa paraseasca aceasta viata falsa, ar suferi mult. Si cu iubirea?Ei bine multi barbate au curtat-o, insa niciunul n-a trezit in ea niste sentimente adevarate, sentimente care s-o faca sa se simta femeie. Oare ea iubise vreodata?
Cand intra in bucatarie sa-i Mamei Lila comanda o surprinde vorbind la telefon. Dupa ce termina convorbirea, se intoarce spre Rose zicandu-i:
-Trandafirul meu, duminica asta avem restaurantul inchis.
-De ce ? S-a intamplat ceva rau?privea Rose nelamurita…
-O sa aiba loc aniversarea de 16 ani a unui pusti care vine tocmai din Los Angeles.
-Ooo, Mama Lila, restaurantul tau a ajuns si in Los Angeles!se mandrea Rose.
-Eee, de unde! Probabil au locuit pe aici.
-Si vor vreun meniu special?
-Nu. Au zis ca vor face cu familia. Si o sa vada ei ce comanda. Si vor muzica.
-Muzica?radea Rose. Astia se cred la vreun restaurant de fite din L.A
Mama Lila a inceput sa rade de tonalitatea pe care a folosit-o fata cand a pronuntat “L. A”
-OoO, fatuca mea, sa-ti sporeasca Domnul cheful de ras.
-Multumesc, mama Lila.
Rose s-a ocupat cel mai mult de petrecere. Ea a cumparat decoratiunile, a ales meniul si a incercat sa angajeze o formatie. Insa spre dezamagirea ei nicio o formatie nu accepta sa cante pentru un “mucos”, la un restaurant saracacios de pe mare. Posomorata, se aseaza pe malul marii. Dintr-o data isi aminteste ce zicea Pablito(mai in gluma, mai in serios) despre faptul ca ei trei(Rose, el si Lena) sa se apuce de cantat. Dar oare se incumeta? Avea tupeul sa cante in fata atator oameni, in fata unor necunoscuti(nu chiar necunoscuti). Era hotarata, ea va canta la acea petrecere.

Capitolul 9

Capitolul 9

Simt ca innebunesc. Sa traiesc nici numai are rost…numai am pentru cine. Pentru cine? Pentru NicholaS? Nu, nu pot. Chiar daca-l iubesc mai mult ca pe viata mea, Nick nu merita o mama rea ca mine. Iar Ucker, May si Poncho?Ei bine nici ei nu merita o sora tampita ca mine. Nimeni nu merita sa aibe de-a face cu o persoana ca mine! Sunt prea cumplita!
Astea fiind zise s-a aruncat in mare. A lasat decat un biletel. Niste oameni au vazut-o. Au incercat s-o salveze dar n-au dat de ea. Imediat au dat anunt la politie. Intr-un final cand Poncho se afla prin vizita pe la Maite primeste un telefon.
-Domnul Alfonso Swift von Sheridan?
-Da, eu sunt, raspunde el sec fara sa stie cine e la capatul celalalt al firului.
-Sunt comisarul Teddy Blackwood.
-Va ascult, domnule comisar.
-Aveti o sora pe nume Dulce Swift von Sheridan?
-Da. Ce a patit Dulce?
Poncho se ridica speriat de pe canapea si o privea pe Maite ca si cum sa-l trimita pe Nicholas afara. Nick iese afara la insistentele matusii lui, iar comisarul ii spune lui Poncho prin telefon:
-S-a sinucis. Sora dumneavoastra s-a aruncat in mare. Niste oamenii au incercat s-o salveze insa se pare ca, curentii au dus-o departe. In prezent niste patrulea si scafandrii ii cauta trupul neinsufletit.
Poncho tinea telefonul la ureche insa nu stia daca aude bine. Ce-i zicea asta? Dulce? Nu…nu putea sa moara, nu…Avea o viata inainte, un fiu minunat si slujba dorita…Ce se va alege de Nicholas cand va afla ca mama lui numai e? Dar de ceilalti? Cand Maite l-a vazut si-a dat seama. Cei doi s-au imbratisat puternic. Insa de unde si-a dat Maite seama? Nu putea sa sune in legatura cu altceva. De unde stia May ca sora sa s-a sinucis? A simtit…Da, a simtit-o.
Durerea a fost mare pentru toti. Le era asa de greu sa accepte ca sora lor, Dulce, aia mica si rebela…a murit. Micutul Nicholas era cel mai dificl dintre toti, statea noptile si plangea dupa mama sa, tinandu-i poza strans in mana. Ii era rusine pentru ca era orfan, era singur. Avea sa locuiasca toata viata lui alergand intre Maite, Ucker si Poncho?Nu, nu putea. O vroia pe Dulce! O vroia pe mama lui, o vroia sa-i cante inainte de culcare, sa-i spuna povesti, sa-i faca felul lui de mancare preferat, sa-l mangaie, sa-l sarute pe frunte, sa-i sarute locul ranit atunci cand se loveste la joaca.
Insa, viata are alte planuri cu ei, planuri INEVITABILE!

*

Valurile ii purtau corpul putin mai incolo. Un barbat care tocmai iesise din coliba in care locuia, observa trupul fetei plutind in larg. Atunci isi ia barcuta din lemn si imediat porneste dupa ea. Dupa ce o scoate din mare o tine pe tarm. Era facuta praf, barbatul oricat de mult incerca sa o faca sa se trezeasca era imposibil. Era clar…MURISE! Dar cine era tanara asta? Era frumoasa, bine imbracata, de ce sa se fii omorat aruncandu-se in larg. Sau poate nu se omorase…poate cineva a omorat-o. In timp ce batranul se fastacea gandindu-se la ce i s-ar fi putut intampla fetei, ea respira greoi, miscandu-si degetul mic de la mana stanga. Imediat, batranul barbat o observa.
-Traieste!se bucura. Lilo, iesi afara, muiere!
Lila era sotia domnului Jorge(asa-l chema). Domnul Jorge era un pescar cunoscut, toata viata lui isi petrecuse zilele in largul marii, iar noaptea in coliba lui de pe tarmul marii, intr-un loc retras pe care nimeni nu-l vizita. Nevasta sa, Lila, avea un restaurant mai in sus. La restaurant o ajutau Lena si Pablito si bineinteles si barbatul ei, care o aproviziona cu peste. Tanti Lila era cea mai buna si vestita bucatareasa, se zice ca degeaba mergeai la mare acolo daca nu treceai si pe restaurantul “Mama Lila” sa-i gusti vestitele mancaruri. O data ce ai fost acolo, te vei intoarce si a doua si a treia etc…
-Barbate, cine-i fatuca asta?intreba mama Lila speriata.
-Nu stiu, muiere. Am gasit-o in larg plutind. Am crezut ca-i moarta, dar vad ca respira.
-Biata fatuca. E tanara, muica. Sa-i dau vreo 20 de ani.
-Da,da, se fastacea batranul Jorge. Eu ii dau 19.
Batranii o ajuta incearca sa-i apese pieptul, astfel sa scuipe apa inghitita. Intr-un final, fata se trezeste. Priveste speriata prin jur, se uita la cei doi fara sa inteleaga cine sunt, se uita la ea…nici ea nu stia cine-i .
-Fetita, esti bine?intreaba Mama Lila apropiindu-se de ea.
-Cine sunteti?
-Te-am gasit in larg, fetita mea. Erai mai mult moarta decat vie.
-Dar ce cautam acolo?intreba fata mirata.
-Numai stii?se mira Jorge.
Ea insa privea nelamurita in semn ca habar n-are cine e.
-Frumoaso, nu-ti mai amintesti nimic?
-Nu. Nici macar cine sunt, cati ani am…
Cei doi soti o priveau cu mila. Intr-un final, cand fata adormise intr-un patuc din coliba, Lila vorbeste cu barbatul ei:
-Nu putem s-o lasam. E pacate de ea.
-Si ce-ai vrea femeie? Nu stim nimic despre ea. Daca e vreo criminala? Vreo drogata sau prostiuata? Daca baga mafia peste noi?
-Ce prostii vorbesti, omule!riposta mama Lila. Nu te uiti la ea. Era imbracata bine, e aranjata. Eu zic sa-i facem acte pe un nume fals si sa avem grija de ea cel putin pana ii revine memoria.

Avances de proximo capitulo

Simt ca innebunesc. Sa traiesc nici numai are rost…numai am pentru cine. Pentru cine? Pentru NicholaS? Nu, nu pot. Chiar daca-l iubesc mai mult ca pe viata mea, Nick nu merita o mama rea ca mine. Iar Ucker, May si Poncho?Ei bine nici ei nu merita o sora tampita ca mine. Nimeni nu merita sa aibe de-a face cu o persoana ca mine! Sunt prea cumplita!



-Domnul Alfonso Swift von Sheridan?
-Da, eu sunt, raspunde el sec fara sa stie cine e la capatul celalalt al firului.
-Sunt comisarul Teddy Blackwood.





O vroia pe Dulce! O vroia pe mama lui, o vroia sa-i cante inainte de culcare, sa-i spuna povesti, sa-i faca felul lui de mancare preferat, sa-l mangaie, sa-l sarute pe frunte, sa-i sarute locul ranit atunci cand se loveste la joaca.
Insa, viata are alte planuri cu ei, planuri INEVITABILE!

Capitolul 8

Capitolul 8

Cum au ajuns la rau, Dulce o baga usor pe Abigail cu mana stanga(care era cea mai afectata de arsuri) in timp ce Nicholas privea nedumerit si speriat iar Maite tot incerca sa-l sune pe Poncho sau la ambulanta.
-Mai bine luam masina si o duceam la spital, sfatuia Ucker.
-Trebuia macar sa oprim sangerare, si sa-i mai curatam ranile, daca nu o pierdeam pe drum!ii explica Dulce incercand sa o stabilizeze.
-Nu-i semnal!!!!!!!!!!!!!!!!!

Maite disperase, nu stia ce sa faca…ii venea sa arunce telefonul in balta, sa-si dea cu capul de copaci, sa se omoare! Isi imagina ca din minut in minut Abigail se poate trezi si va zice ceva cutremurator. Nu stia de ce dar asta simtea.
Si asa a fost, a deschis putin ochii, vazandu-l pe Nick imbracat in alb, indepartandu-se de ea.
-Nick! Stai…nu …pleca, afirma abia tragandu-si sufletul.
Cand Dulce a auzit-o a inverzit toata, nu se astepta ca Abigail sa-l cunoasca pe Nick. Dar poate se referea la fiul ei…
-Mami, ce tot zice Abigail de mine?intreba copilul privind temator.
-Nu la tine, ci la fratele meu…
Vorbele ei parca erau codificate, niciunul nu intelegea nimic…pana cand Abigail(care statea in bratele lui Dulce inca) zice, privind-o pe bruneta.
-Nick…nu a fost fratele vostru, ci al meu…


Parca durerile din lume nu dureau mai mult ca ceea ce aflase. Numai era verde la fata, ci ingalbenise de tot nestiind ce sa zica, ce sa faca. Atunci simtea ca lumea ii cazuse in cap. La fel ca in ziua cand Nick a murit…s-a prabusit peste negura noptii, cazand ca o regina a purificarii, o regina ranita de propria-i iubire care din interzisa devenise imposibila.

*


Abigail isi revenise repede, arsurile i-au fost bandajate si pentru ca nu erau adanci(la fel si prima interventie a lui Dulce in acea noapte, a ajutat mult) s-au vindecat repede. Dupa ce s-a recuperat(cu ajutorul lui Poncho, care venise zilnic acasa la ea) a sosit momentul pentru explicatii. Dul nu se simtea in stare sa auda nimic, decand aflase ca Nick nu a fost fratele ei numai putea sa faca nimic, se ineca in disperarea ei, plangea cu noptile, avea uneori tendinta de a se inchide in camera si a plange langa usa, strobind peretii cu mana, apoi ranindu-se. Nicholas era tot mai derutat, lui nimeni nu-i explica nimic. Tot ce stia e ca in ultimele zile facuse cu randul: de la Maite, la Ucker dupa care la Poncho. Cu mama lui vorbea numai la telefon, ca si cum n-ar locui in acelasi oras, ca si cum ar fi despartiti de km distanta.
Noptile se scurgeau mult prea greu, defapt fratilor ei le era si frica s-o lase singura. Dulce era foarte impulsiva, daca intr-un moment se simtea rau putea sa uite de copilul ei, de cariera ei, de tot. Intr-o secunda putea sa faca o nebunie.
“Peste tot vad numai chipul lui. Chipul lui il regasesc in toti oamenii pe care-i vad pe strada. Probabil am innebunit, probabil fratii mei…da, adevaratii mei frati ma vor duce la un sanatoriu. As putea sa ma duc acolo. As duce o viata linistita, printre nebunii de-ai mei. Dar nu…numai puteam sa merg la mormantul lui, sa fiu aproape de el. Dar chiar nu stiu ce sa fac, unde sa ma duc…nici nu stiu de ce mai traiesc. El…care dadea sens vietii mele numai e…”
Poncho se intalneste cu Abigail la o terasa. El vrea sa auda toata povestea.
-Eu si cu Nick eram frati. Amandoi am crescut la un orfelinat, pana cand pe Nick l-au adoptat cand avea doi ani. Eu nu-mi aminteam nimic de el, insa maicutele de-acolo mi-au vorbit de el si mi-a zis ce familie l-au adoptat. Decand am plecat de la orfelinat am facut totul ca sa-i gasesc familia, iata ca am gasit-o. Jur, ca nici nu-mi imaginam asta!
-Stai linistita, in familia asta nu ma mira ca se intampla lucruri ciudate, mormaia Poncho.
-Si Dulce? Ce se va intampla cu ea?
-Nu stiu. Ma tem pentru ea si pentru Nicholas.

Capitolul 7

Capitolul 7
Se simtea aerul recel de munte, brizele alea care dadeau parul in ochii fetelor, numai lui Maite nu, a preferat sa-si faca un coc, era mai comod desi Ucker mereu ii zicea ca seama cu bunica. Ce putea fi mai placut decat asta? Cei apropiati…intr-un weekend de vis petrecut intr-o cabana la munte departe de nebunia si agitatia din oras! Ahh ce lume nebuna! Ingana Dulce in timp ce-si imbratisa copilul si se juca cu el.
-Mami, te iubesc!ii soptea copilul.
De fiecare data cand Nicholas ii zicea asa ii sarea inima din piept de bucurie. Si strengarul asta mic semana cu tatal lui la exprimare, in acelasi mod ii zicea si Nick, candva “Te iubesc”. Abigail intra, intrerumpandu-le discutia.
-Dul, diseara facem un foc de tabara?
-Da!! Mami, te rog!
Putea oare sa refuse asa ceva mai ales cand vedea sclipirea din ochii fiului ei? Nu, nu putea…
-Facem, unchiul Ucker ne canta la chitara.
Cum aude asta Ucker se flateaza singur aruncand niste priviri superioare surorilor sale si lui Abigail.
-Pai, eu cand la chitara de la gradinita! Am primit chiar si diploma in clasa intai de “Cel mai talentat elev” din cauza asta m-au trecut direct la liceu, iar apoi am absolvit facultatea…
-De mintologie!afirma Maite.
-N-o asculta, e doar geloasa!ii explica nepotului sau.
-Da sigur!radea ea. Nu te mai lauda atata! De cate ori ai dat corigenta in toamna la matematica? Asta e una printre zecile…
Dupa ce Ucker s-a rusinat in fata micutului, parca ii explica din priviri sa nu faca aceleasi greseli. Printre rasete, momente de fericire, glume si chiar amintiri focul se stinge. Nicholas, destul de adormit intra in casa cu Abigail in timp ce Dulce, Maite si Ucker pleaca la o plimbare prin noaptea misterioasa. Desi mergeau la pas, usor…niciunul nu zicea nimic. Preferau sa taca, pierdandu-se in imaginile fantastice ce apareau in ochii lor. Uckerman pentru prima oara tacea…nu zicea nici o gluma proasta, nici un comentariu rautacios nici o constatare infantila! Poate ca intr-un final, exista un loc care sa-i potoleasca pe toti. Cu siguranta daca Poncho ar fi vazut asta ar fi surprins de miraculoasa simplitate a locului. Masina lor era parcata departe(undeva, la marginea padurii) ar fi fost incorect sa fie private de frunusetea locului(ideea lui Dulce).
-Ce-ar fi sa facem mai des escapade de astea?propunea Dul.
-Macar asa am scapa de monotonia din capitala.
Ucker doar zambi. In fond, lui ii convenea mai mult viata de oras. Era un burlac ravnit, care ademenea femeile cu zambetul lui inocent, dupa o noapte insa le arunca ca pe niste carpe. Si asta e unul dintre motivele vesnicilor certuri dintre el si sora sa. Chiar pe drum, le povestea acestora de o tipa cu care a iesit nu demult.
-Dupa ce am luat-o de pe strada ca pe ultima prostituata si am dus-o la mine in apartament… a doua zi de dimineata n-am putut sa mai scap de ea!
-Si cum ai scapat?intreba Maite ciulind bine urechile.
-I-am spus ca am sa chem politia daca nu ma lasa in pace.
-Eee, Maite…Fratele nostru e mare cuceritor, nu stim noi.
Ucker faca un gest din buza dupa care raspunde:
-Ca voi doua! Doar ati cucerit acelasi barbat!

Ca de obicei, a vorbit fara sa-si dea seama cat de mult si prost! Chiar si asa, au stationat pe un bustean si s-au apucat de spus glume. Orele treceau, dar nimeni nu se sinchisea sa zica sa se intoarca. Toti savurau clipele acelea la aer liber, pe care de mult nu le-au mai trait. Intr-un final, Dulce casca.
-S-o fi facut tarziu, mai bine ne-am intoarce in tabara!afirma Ucker, uitandu-se la ceas.
-Cat e ceasul?intreba Maite cascand si ea.
-Ioi! E deja 3:15?
-3:15?se mira Maite care in timp ce incerca sa se ridice de pe bustean isi pierde echilibrul si se sprijina de genunchiul surorii ei.
-May, esti bine?
-Nu!! E trecut de ora la care aveam cosmarul, si cum n-am adormit inseamna ca …acel cosmar s-a facut realitate!Dul, fugi!
-Ce?femeia o privea atat de speriata, in mintea ei clar innebunise.
-Fugi, Dulce! Fugi, la cabana! Fugi cat poti tu de tare, roaga-te ca fiul tau sa fie bine!
Dulce in schimb o privea tot mai nelamurita.
-E clar, a innebunit!radeA Ucker.
-Fugi!ii mai zicea inca o data surorii ei, intr-un final ea se grabeste sa ajunga la cabana.
Dupa ce Dulce se face nevazuta in negura noptii, cei doi se ridica si ei.
-Maite, ai innebunit-o si pe ea!
-Ucker, este ceea ce am visat eu!

*
Stelele care luminau pe cer parca numai aveau puterea ca sa-i lumineze inima spulberata de imaginea socanta din fata ei. Era groaznic! Cabana luase foc, fumul era peste tot iar Nicholas? Nu, nu se putea sa-l piarda si pe el asa cum l-a pierdut pe celalalt. Fara nici o strangere de inima, intra in cabana socata strigand dupa el. Micutul era tot in camera lui, mai putin afectata de flacari, incercand sa-si traga rasuflarea. Cum isi vede mama, sare in bratele acesteia.
-Mami, mi-a fost foarte frica!
-Nu-i nimic, puiule. Hai sa iesim!

Il ia in brate pana il scoate din cabana inflacarata. Intr-un suflet, ajung si Ucker si Maite.
-Sunteti bine?intreba Ucker, luandu-l de obraz pe Nick.
-Unde-i Abigail?intreaba Maite ingrozita!
-La naiba, a ramas acolo!ii raspundea sora-sa. Ma duc dupa ea!
-Nu, Dulce. Acum mergem eu si Ucker.
-Ce?? Esti nebuna daca crezi ca ma voi duce in iadul ala. Probabil in clipa asta a ajuns cenusa din Abigail.
-Ucker…ii vorbea pe un glas atat de lingusitor, special pentru a-l ademeni. Fratioare…stii ca mai sunt niste papusi de-ale copilului care-ti placeau. Daca le iei fara sa le vada el, poti sa le pastrezi!
-Asta asa-i! Dupa jucarii!

Chiar daca situatia era teribila, tot Ucker avea mai mult haz. Cei doi intra repede in cabana. Ucker, vede repede jucariile…le ia ,le ascunde intr-un buzunar din geaca, dupa care iese repede. Maite, insa nici nu observa ca acesta a si sters-o. O gaseste pe Abigail. Lesinase deja, insa nu era in sufragerie unde se pare ca a pornit focul iar camera era tot mai incendiata. Insa focul s-a extins, fumul nu-i dadea pace asa ca o ia repede pe Abigail in brate, cum poate. Peste cateva secunde din pragul usii Maite striga la Ucker. Acesta se duce si o ia in brate pe Abigail pana la locul unde se afla Dulce si Nicholas.
-Doamne! Doamna asistenta ce facem?
-Sunati la salvare! Si dati-mi niste apa, prosoape, bandaj si dezinvectant.
-Stai sa vedem ce avem pe aici!radea Ucker, face niste gesturi cum ca se uita in jur dupa care afirma ironic: Iata uite, n-avem nimic.
-Nici semnal! afirma Maite disperata.
-Ucker, o ducem pana la rau! Maite, mai incearca, si ia-l pe Nicholas de mana!

Avances del proximo capitulo:

-Dupa ce am luat-o de pe strada ca pe ultima prostituata si am dus-o la mine in apartament… a doua zi de dimineata n-am putut sa mai scap de ea!
-Si cum ai scapat?intreba Maite ciulind bine urechile.
-I-am spus ca am sa chem politia daca nu ma lasa in pace.


-Cat e ceasul?intreba Maite cascand si ea.
-Ioi! E deja 3:15?
-3:15?se mira Maite care in timp ce incerca sa se ridice de pe bustean isi pierde echilibrul si se sprijina de genunchiul surorii ei.
-May, esti bine?
-Nu!! E trecut de ora la care aveam cosmarul, si cum n-am adormit inseamna ca …acel cosmar s-a facut realitate!Dul, fugi!
-Ce?femeia o privea atat de speriata, in mintea ei clar innebunise.
-Fugi, Dulce! Fugi, la cabana! Fugi cat poti tu de tare, roaga-te ca fiul tau sa fie bine!
Dulce in schimb o privea tot mai nelamurita.
-E clar, a innebunit!radeA Ucker.
-Fugi!ii mai zicea inca o data surorii ei, intr-un final ea se grabeste sa ajunga la cabana.
Dupa ce Dulce se face nevazuta in negura noptii, cei doi se ridica si ei.
-Maite, ai innebunit-o si pe ea!
-Ucker, este ceea ce am visat eu!

-Mami, mi-a fost foarte frica!
-Nu-i nimic, puiule. Hai sa iesim!

Capitolul 6

Capitolul 6

-El este fratele dumneavoastra?o intreba Abigail pe Dulce.
-Da…fratele meu.
-Si cati ani are?
-Ce?radea Dulce, cu siguranta nu se astepta la intrebarea asta din partea tinerei. Deci ce se intelegea din asta?Ca si ea este putin interesata de fratele ei, asa cum si el se pare ca este. Vai,vai,vai! Poncho asta! S-a dovedit a nu se lasa prejos, era si timpul sa ajunga si el la casa lui,nu?
-Oh, ma scuzati!se rusina ea. Nu trebuia sa va intreb asta, cine stie ce-ati inteles.
-Ce-am inteles eu? Eu n-am inteles nimic, draga, defapt chiar nimic!ranjea bruneta. Doar ma gandeam ca poate vom ajunge cumnate intr-o buna zi.

*
Iar timpul trecea fara sa se opreasca. Dupa ce a cunoscut-o pe Abigail, Dulce si Maite s-au imprietenit foarte mult cu ea, defapt toti 4. Insa Ucker, mereu batea apropouri la relatia ei si a lui Poncho, insa niciunul din ei nu comenta, ci se rusinau ca doi copilasi. Si Nicholas se simtea foarte bine langa ea, o aprecia foarte mult pentru ca era draguta cu el si mereu ii facea poftele, chiar daca Dulce ii atragea atentia sa nu-l mai rasfete atata. Intr-o seara, dupa ce Dul ajunge acasa o primeste pe Abigail care trecuse prin vizita . Abigail o asista pe fosta-roscata in bucatarie in timp ce aceasta gateste.
-Dul…noi nu ne cunoastem de prea mult timp!Dar, te iubesc mai ca pe o sora!
Laudele astea au facut-o pe fata sa inroseasca. Nu se astepta ca intr-un timp atat de scurt sa aiba o prietena atat de buna.
-Si e ceva ce vreau sa stii…
-Da, te ascult, zicea Dul in timp ce lua loc langa prietena sa.
-E legat de fratii tai, de baieti…
-De Poncho si de Ucker?intreba ea mirata.
-Si de Nick…
Auzind numele lui Nick imediat a ingalbenit. Ce urma sa mai afle despre Nick? Nu era de ajuns tot ce a aflat in timp ce acesta traia? Se pare ca nu…Si acum, dupa 10 ani de la moartea lui amintirea-i era cutremurata de adevaruri necunoscute de ea pana acum. Din pacate discutia le-a fost intrerupta de micutul Nicholas care venise obosit de la joaca.
-Mami, mi-e foame, zicea micutul in timp ce se cuibarea mai bine in bratele mamei sale.
-Imediat, puisor. Ia zi, ce vrei sa mananci?
-Orice.
-Chiar orice?radea Dulce.
-Orice, daca ramane si Abigail la noi in seara asta.
Cele doua au zambit strengareste.Imediat Dulce a intins masa, si cei 3 s-au apucat de mancat.


*

Se pare ca discutia le-a fost amanata, dupa cum bine graia si Dul in timpul mesei, iar Nicholas mai curios nu inceta intrebe despre ce e vorba. Era weekend, si dupa cum a promis Ucker intr-o seara cand nu era foarte intreg la minte(cum putea fi de asemenea, el dupa 5 sticle de sampanie, care nici nu era obisnuit cu bautul). Nicholas era cel mai emotionat, dar suparat pentru ca Poncho nu putea sa vina din cauza unei importante sedinta tinuta de toti doctorii de la spitalul la care lucreaza. Restul gastii era nelipsita: Maite(normal c-ar fi venit, in ultimele zile iar au apuct-o paranoia), Ucker(doar el face cinste), Dulce(daca merge micutul Nicholas e normal sa mearga si mama lui) si Abigail care stia ca atunci e momentul sa le zica adevarul.
Cum am mai zis, tanara Maite in ultima vreme a avut niste vise cam ciudate. Era vorba despre sange, o probabila moarte si mai ales despre o persoana in doliu. Acea persoana in doliu suferea mereu, plangea, se simtea mult sange si mult rau in dreptul acelei persoane. Dar cine era? Cine dintre ei va suferi iar si de ce?Era distrusa…cel mai ciudat este ca atunci cand se trezea la aceea ora: 3:10 dimineata. Maite stia sigura ca asta e un semn, ca li se vor intampla lucruri rele, nu ei neaparat…unei persoane apropiate. Stia ca se va apropia cineva de adevar…Si dupa adevar va fi o perioada de tortura. Dar ce adevar? Mai sunt lucruri de aflat in familia lor? Da, mai sunt…desi niciunul din cei 4”frati” nu stie asta. Va putea oare Abigail sa zica adevarul vreodata?