Capitolul 9
Simt ca innebunesc. Sa traiesc nici numai are rost…numai am pentru cine. Pentru cine? Pentru NicholaS? Nu, nu pot. Chiar daca-l iubesc mai mult ca pe viata mea, Nick nu merita o mama rea ca mine. Iar Ucker, May si Poncho?Ei bine nici ei nu merita o sora tampita ca mine. Nimeni nu merita sa aibe de-a face cu o persoana ca mine! Sunt prea cumplita!
Astea fiind zise s-a aruncat in mare. A lasat decat un biletel. Niste oameni au vazut-o. Au incercat s-o salveze dar n-au dat de ea. Imediat au dat anunt la politie. Intr-un final cand Poncho se afla prin vizita pe la Maite primeste un telefon.
-Domnul Alfonso Swift von Sheridan?
-Da, eu sunt, raspunde el sec fara sa stie cine e la capatul celalalt al firului.
-Sunt comisarul Teddy Blackwood.
-Va ascult, domnule comisar.
-Aveti o sora pe nume Dulce Swift von Sheridan?
-Da. Ce a patit Dulce?
Poncho se ridica speriat de pe canapea si o privea pe Maite ca si cum sa-l trimita pe Nicholas afara. Nick iese afara la insistentele matusii lui, iar comisarul ii spune lui Poncho prin telefon:
-S-a sinucis. Sora dumneavoastra s-a aruncat in mare. Niste oamenii au incercat s-o salveze insa se pare ca, curentii au dus-o departe. In prezent niste patrulea si scafandrii ii cauta trupul neinsufletit.
Poncho tinea telefonul la ureche insa nu stia daca aude bine. Ce-i zicea asta? Dulce? Nu…nu putea sa moara, nu…Avea o viata inainte, un fiu minunat si slujba dorita…Ce se va alege de Nicholas cand va afla ca mama lui numai e? Dar de ceilalti? Cand Maite l-a vazut si-a dat seama. Cei doi s-au imbratisat puternic. Insa de unde si-a dat Maite seama? Nu putea sa sune in legatura cu altceva. De unde stia May ca sora sa s-a sinucis? A simtit…Da, a simtit-o.
Durerea a fost mare pentru toti. Le era asa de greu sa accepte ca sora lor, Dulce, aia mica si rebela…a murit. Micutul Nicholas era cel mai dificl dintre toti, statea noptile si plangea dupa mama sa, tinandu-i poza strans in mana. Ii era rusine pentru ca era orfan, era singur. Avea sa locuiasca toata viata lui alergand intre Maite, Ucker si Poncho?Nu, nu putea. O vroia pe Dulce! O vroia pe mama lui, o vroia sa-i cante inainte de culcare, sa-i spuna povesti, sa-i faca felul lui de mancare preferat, sa-l mangaie, sa-l sarute pe frunte, sa-i sarute locul ranit atunci cand se loveste la joaca.
Insa, viata are alte planuri cu ei, planuri INEVITABILE!
Astea fiind zise s-a aruncat in mare. A lasat decat un biletel. Niste oameni au vazut-o. Au incercat s-o salveze dar n-au dat de ea. Imediat au dat anunt la politie. Intr-un final cand Poncho se afla prin vizita pe la Maite primeste un telefon.
-Domnul Alfonso Swift von Sheridan?
-Da, eu sunt, raspunde el sec fara sa stie cine e la capatul celalalt al firului.
-Sunt comisarul Teddy Blackwood.
-Va ascult, domnule comisar.
-Aveti o sora pe nume Dulce Swift von Sheridan?
-Da. Ce a patit Dulce?
Poncho se ridica speriat de pe canapea si o privea pe Maite ca si cum sa-l trimita pe Nicholas afara. Nick iese afara la insistentele matusii lui, iar comisarul ii spune lui Poncho prin telefon:
-S-a sinucis. Sora dumneavoastra s-a aruncat in mare. Niste oamenii au incercat s-o salveze insa se pare ca, curentii au dus-o departe. In prezent niste patrulea si scafandrii ii cauta trupul neinsufletit.
Poncho tinea telefonul la ureche insa nu stia daca aude bine. Ce-i zicea asta? Dulce? Nu…nu putea sa moara, nu…Avea o viata inainte, un fiu minunat si slujba dorita…Ce se va alege de Nicholas cand va afla ca mama lui numai e? Dar de ceilalti? Cand Maite l-a vazut si-a dat seama. Cei doi s-au imbratisat puternic. Insa de unde si-a dat Maite seama? Nu putea sa sune in legatura cu altceva. De unde stia May ca sora sa s-a sinucis? A simtit…Da, a simtit-o.
Durerea a fost mare pentru toti. Le era asa de greu sa accepte ca sora lor, Dulce, aia mica si rebela…a murit. Micutul Nicholas era cel mai dificl dintre toti, statea noptile si plangea dupa mama sa, tinandu-i poza strans in mana. Ii era rusine pentru ca era orfan, era singur. Avea sa locuiasca toata viata lui alergand intre Maite, Ucker si Poncho?Nu, nu putea. O vroia pe Dulce! O vroia pe mama lui, o vroia sa-i cante inainte de culcare, sa-i spuna povesti, sa-i faca felul lui de mancare preferat, sa-l mangaie, sa-l sarute pe frunte, sa-i sarute locul ranit atunci cand se loveste la joaca.
Insa, viata are alte planuri cu ei, planuri INEVITABILE!
*
Valurile ii purtau corpul putin mai incolo. Un barbat care tocmai iesise din coliba in care locuia, observa trupul fetei plutind in larg. Atunci isi ia barcuta din lemn si imediat porneste dupa ea. Dupa ce o scoate din mare o tine pe tarm. Era facuta praf, barbatul oricat de mult incerca sa o faca sa se trezeasca era imposibil. Era clar…MURISE! Dar cine era tanara asta? Era frumoasa, bine imbracata, de ce sa se fii omorat aruncandu-se in larg. Sau poate nu se omorase…poate cineva a omorat-o. In timp ce batranul se fastacea gandindu-se la ce i s-ar fi putut intampla fetei, ea respira greoi, miscandu-si degetul mic de la mana stanga. Imediat, batranul barbat o observa.
-Traieste!se bucura. Lilo, iesi afara, muiere!
Lila era sotia domnului Jorge(asa-l chema). Domnul Jorge era un pescar cunoscut, toata viata lui isi petrecuse zilele in largul marii, iar noaptea in coliba lui de pe tarmul marii, intr-un loc retras pe care nimeni nu-l vizita. Nevasta sa, Lila, avea un restaurant mai in sus. La restaurant o ajutau Lena si Pablito si bineinteles si barbatul ei, care o aproviziona cu peste. Tanti Lila era cea mai buna si vestita bucatareasa, se zice ca degeaba mergeai la mare acolo daca nu treceai si pe restaurantul “Mama Lila” sa-i gusti vestitele mancaruri. O data ce ai fost acolo, te vei intoarce si a doua si a treia etc…
-Barbate, cine-i fatuca asta?intreba mama Lila speriata.
-Nu stiu, muiere. Am gasit-o in larg plutind. Am crezut ca-i moarta, dar vad ca respira.
-Biata fatuca. E tanara, muica. Sa-i dau vreo 20 de ani.
-Da,da, se fastacea batranul Jorge. Eu ii dau 19.
Batranii o ajuta incearca sa-i apese pieptul, astfel sa scuipe apa inghitita. Intr-un final, fata se trezeste. Priveste speriata prin jur, se uita la cei doi fara sa inteleaga cine sunt, se uita la ea…nici ea nu stia cine-i .
-Fetita, esti bine?intreaba Mama Lila apropiindu-se de ea.
-Cine sunteti?
-Te-am gasit in larg, fetita mea. Erai mai mult moarta decat vie.
-Dar ce cautam acolo?intreba fata mirata.
-Numai stii?se mira Jorge.
Ea insa privea nelamurita in semn ca habar n-are cine e.
-Frumoaso, nu-ti mai amintesti nimic?
-Nu. Nici macar cine sunt, cati ani am…
Cei doi soti o priveau cu mila. Intr-un final, cand fata adormise intr-un patuc din coliba, Lila vorbeste cu barbatul ei:
-Nu putem s-o lasam. E pacate de ea.
-Si ce-ai vrea femeie? Nu stim nimic despre ea. Daca e vreo criminala? Vreo drogata sau prostiuata? Daca baga mafia peste noi?
-Ce prostii vorbesti, omule!riposta mama Lila. Nu te uiti la ea. Era imbracata bine, e aranjata. Eu zic sa-i facem acte pe un nume fals si sa avem grija de ea cel putin pana ii revine memoria.
Valurile ii purtau corpul putin mai incolo. Un barbat care tocmai iesise din coliba in care locuia, observa trupul fetei plutind in larg. Atunci isi ia barcuta din lemn si imediat porneste dupa ea. Dupa ce o scoate din mare o tine pe tarm. Era facuta praf, barbatul oricat de mult incerca sa o faca sa se trezeasca era imposibil. Era clar…MURISE! Dar cine era tanara asta? Era frumoasa, bine imbracata, de ce sa se fii omorat aruncandu-se in larg. Sau poate nu se omorase…poate cineva a omorat-o. In timp ce batranul se fastacea gandindu-se la ce i s-ar fi putut intampla fetei, ea respira greoi, miscandu-si degetul mic de la mana stanga. Imediat, batranul barbat o observa.
-Traieste!se bucura. Lilo, iesi afara, muiere!
Lila era sotia domnului Jorge(asa-l chema). Domnul Jorge era un pescar cunoscut, toata viata lui isi petrecuse zilele in largul marii, iar noaptea in coliba lui de pe tarmul marii, intr-un loc retras pe care nimeni nu-l vizita. Nevasta sa, Lila, avea un restaurant mai in sus. La restaurant o ajutau Lena si Pablito si bineinteles si barbatul ei, care o aproviziona cu peste. Tanti Lila era cea mai buna si vestita bucatareasa, se zice ca degeaba mergeai la mare acolo daca nu treceai si pe restaurantul “Mama Lila” sa-i gusti vestitele mancaruri. O data ce ai fost acolo, te vei intoarce si a doua si a treia etc…
-Barbate, cine-i fatuca asta?intreba mama Lila speriata.
-Nu stiu, muiere. Am gasit-o in larg plutind. Am crezut ca-i moarta, dar vad ca respira.
-Biata fatuca. E tanara, muica. Sa-i dau vreo 20 de ani.
-Da,da, se fastacea batranul Jorge. Eu ii dau 19.
Batranii o ajuta incearca sa-i apese pieptul, astfel sa scuipe apa inghitita. Intr-un final, fata se trezeste. Priveste speriata prin jur, se uita la cei doi fara sa inteleaga cine sunt, se uita la ea…nici ea nu stia cine-i .
-Fetita, esti bine?intreaba Mama Lila apropiindu-se de ea.
-Cine sunteti?
-Te-am gasit in larg, fetita mea. Erai mai mult moarta decat vie.
-Dar ce cautam acolo?intreba fata mirata.
-Numai stii?se mira Jorge.
Ea insa privea nelamurita in semn ca habar n-are cine e.
-Frumoaso, nu-ti mai amintesti nimic?
-Nu. Nici macar cine sunt, cati ani am…
Cei doi soti o priveau cu mila. Intr-un final, cand fata adormise intr-un patuc din coliba, Lila vorbeste cu barbatul ei:
-Nu putem s-o lasam. E pacate de ea.
-Si ce-ai vrea femeie? Nu stim nimic despre ea. Daca e vreo criminala? Vreo drogata sau prostiuata? Daca baga mafia peste noi?
-Ce prostii vorbesti, omule!riposta mama Lila. Nu te uiti la ea. Era imbracata bine, e aranjata. Eu zic sa-i facem acte pe un nume fals si sa avem grija de ea cel putin pana ii revine memoria.
