Nicholas impreuna cu Maite si Uckermann s-a intors in Mexic. Emotia revederii, lacrimile de bucurie din ochii fetelor, imbarbatare lui Nicholas de catre unchiul sau, Poncho si mandria pe care o avea Ucker tinandu-si in brate cel de-al doilea copil…toate astea, se regaseau in tabloul acela de familie. In drum spre casa, in timp ce circulau in frumoasa masina a lui Poncho, Nicholas isi roaga unchiul sa-l duc la cimitir. Cum trupul lui Dulce n-a putut fi gasit(era si normal) au putut sa-i faca numai monumentul, unde ii scria numele si unde-i puneau flori. Normal, era langa al lui Nick.
-Nicholas, esti sigur? Maine e ziua ta, implinesti 16 ani si n-am vrea sa te vedem trist sau melancholic.
Abigail intervine in timp ce micutul Frank o tragea de cercelul din urechea stanga.
-Poncho, nimeni nu se intristeaza. Numai simte nevoia sa fie mai aproape de parintii lui inainte de petrecere.
Cu siguranta Abigail stia cum sa lege cuvintele, astfel sa intoarca situatia. Poate asta iubea Poncho cel mai mult la ea. Si desi trecusera ani decand erau casatoriti…erau la fel de indragostiti ca in prima zi.
-Bine. Dar, Nicholas, sa nu stai mult. Iti faci rau.
Micutul a coborat singur. Cum a ajuns la mormant a ingenuncheat. S-a sprijinit de stalpul bancii care era langa. Durerea din sufletul lui era de nedescris. De mic era obisnuit fara tata, fiindca era foarte rasfatat de mama lui Dulce. Numai era nici ea, insa. Anii au trecut, restul familiei au incercat sa compenseze lipsa lui Dulce cu cadouri, cu transferul la Los Angeles. Toti stiau, in schimb, ca lipsa mamei nu poate fi compensate de nimic. Ca toti baietii, Nicholas era foarte apropiata de mama lui. O considera unica! Si stia…nu va mai gasi o femeie ca ea.
Dupa ce petrecuse aproape o ora la mormant se intoarce in masina, pornind la drum.
*
Nicholas era cel mai fericit. Toata dimineata primea telefoane de la prieteni, rude mai indepartate, cunostinte de familie. Entuziasmul se putea citi in ochii lui. Cadouri peste cadouri insa nimic nu astepta mai mult decat petrecerea pe plaja alatrui de cei dragi.
-Bine ca nu a vrut sa facem la munte!Maite, mai stii ce experiente am avut!se plangea Ucker.
-Ce spui tu?intervine Poncho in discutie.
-Despre noaptea aia. Cand eram cu toti fericiti ca ne vom petrece weekend-ul departe de agitatie si brusc casa a ars. Eu dormeam linistit cand m-am trezit in flacarile alea. Atunci i-am scos, ca un abaiat curajos, pe toti din casa…fara sa-mi pese ca-mi risc viata.
Atunci Maite izbucneste in ras. Intr-un ras ironic, smecher…care-l enerva pe Ucker.
-Ucker, nici macar nu eram acasa atunci! Tu ai intrat sa iei niste jucarii, cum ai vazut fumul ai iesit speriat ca o muiere.
-Baietii, haideti! Trebuie sa mergem la restaurantul ala, ii impaca Poncho.
-Ati mai fost vreodata?
-Nu. Dar am auzit ca sunt mancaruri foarte bune.
Pe cealalta parte, la restaurantul Mamei Lila pregatirile erau in toi.
Rose iesise sa mai faca o scurta plimbar pe malul marii inainte de petrecere. Cand se intorsese deja invitatii erau acolo. Ii privea nedumerita, ca si cum toata agitatia, invitatii(mai ales invitatii) si tot ce se intampla o deranjau. Chiar daca nu-i cunostea, se simtea in plus…era ametita. In ciuda agitatiei coplesitoare se pregatea de cantat. Pablito a inchiriat o orga si Lena o chitara clasica la care cantau. Rose in schimb, canta vocal. Pregatisera de mult melodia si erau gata de orice reactii.
Am crezut ca viata e un fel
De joc al mintii
Apoi te-am gasit
Iar soarele a stralucit dintr-o data…
Este ca atunci cand te simti singur
Si pui mana pe telefon,
Auzindu-ti vocea nu ma simt
Asa de singura.
Eu…
Ti-am zis ca poti face totul…
Eu…
Pentru ca eu , eu, eu
Cred in tot
Ce poate fi
Si eu, eu, eu,
Ma simt norocoasa
Ca-ti simt respiratia
Si ca ma gandesc la dragoste(la dragoste)
Si ma gandesc la tine.
Dupa ce cantecul s-a terminat, in public s-au auzit ropote de aplauze pentru cei trei in special pentru solista.
-Hmm…Tipa asta canta bine!zicea Ucker in timp ce zorbea dintr-o cutie de bere.
-Da, n-am auzit de ea pana acum desi vocea imi pare cunoscuta, raspundea Maite.
Rose doar multumea si zambea publicul, dupa care ii ura sarbatoritului “la multi ani”. Nicholas se duce in bucatarie unde ea aranja farfuriile cu mancare.
-Buna ziua!
Rose tresarise putin, fiindca nu se asteptase sa mai intre cineva in bucatarie. Cum altfel? Mama Lila le-a lasat restaurantul in grija cat timp avea grija de domnul Jorge care era putin racit.
-Buna?!
-Eu sunt Nicholas.
-Da, stiu. Doar pentru tine au fost pregatite toate aranjamentele astea, ranjea Rose.
-Vroiam sa-ti multumesc personal pentru cantec. Ai o voce extraordinara.
Rose ii zambise in semn de multumire, dupa care se apropiase de el trecandu-si mana prin parul lui saten si des.
-Vreau sa te rog sa mai canti niste melodii.
-Da, a raspuns ea sincera surzandu-i iar.
-In regula.
Intre timp, la o masa Poncho intreaba de Nicholas, nevazandu-l nicaieri. Chiar atunci il vede iesind din bucataria restaurantului:
-Unde ai fost?
-Sa beau un pahar cu apa.
Poncho tot il privea neincrezator
-Dar aveai apa si aici.
-S-a incalzit.
-Nick, copii n-au ce cauta acolo.
Nicholas i-a zambit in sens de intelegere dupa care a luat microfonul prezentand-o pe Rose, care tocmai se apucase sa serveasca meniurile la masa. Auzind asta Rose lasa imediat farfuriile cu salata de fructe in mainile Lenei si urca pe scena.
-Nicholas, nu era nevoie sa faci prezentare asa grandioasa, totusi nu-s prea cunoscuta.
-Esti cunoscuta in inimile noastre.
Fata doar zambeste si isi pleaca capul. Dupa ce Lena vine si-si ocupa locul pe mica scena special amenajata . Atunci din nou, spre deliriul publicului(in special al lui NicholaS) vocea dulce si suava a lui Rose se auze printre niste versuri la fel de minunate.
Suferinta a luat sfarsit..
La fel ca si toata cuvintele
Pe care mi le-ai zis mie.
Nu exista motiv sau intrebare…
Care sa ma faca sa decid
Ce vreau sa fiu…
Am crezut ca sunt
Fata care are totul
Numai daca tu ai fi putut sa ramai…
Numai daca tu ai fi putut sa ramai
In lumea mea..pentru mine.
Am crezut ca am totul si orice
Te-am vrut pe tine…
Restul nu conteaza.
Ce mi-ai facut tu…
Am crezut ca sunt
Fata care are totul
Numai daca tu ai fi putut sa ramai…
Numai daca tu ai fi putut sa ramai
In lumea mea..pentru mine.
Am crezut ca am totul si orice
Te-am vrut pe tine…
Restul nu conteaza.
Am crezut ca sunt
Fata care are totul
Abia acum ce mi-am dat seama…
Ca nu te-am avut niciodata.
Si daca te-am vrut…
Asta nu-nsemna si invers.
Nicholas era cel mai fericit. Toata dimineata primea telefoane de la prieteni, rude mai indepartate, cunostinte de familie. Entuziasmul se putea citi in ochii lui. Cadouri peste cadouri insa nimic nu astepta mai mult decat petrecerea pe plaja alatrui de cei dragi.
-Bine ca nu a vrut sa facem la munte!Maite, mai stii ce experiente am avut!se plangea Ucker.
-Ce spui tu?intervine Poncho in discutie.
-Despre noaptea aia. Cand eram cu toti fericiti ca ne vom petrece weekend-ul departe de agitatie si brusc casa a ars. Eu dormeam linistit cand m-am trezit in flacarile alea. Atunci i-am scos, ca un abaiat curajos, pe toti din casa…fara sa-mi pese ca-mi risc viata.
Atunci Maite izbucneste in ras. Intr-un ras ironic, smecher…care-l enerva pe Ucker.
-Ucker, nici macar nu eram acasa atunci! Tu ai intrat sa iei niste jucarii, cum ai vazut fumul ai iesit speriat ca o muiere.
-Baietii, haideti! Trebuie sa mergem la restaurantul ala, ii impaca Poncho.
-Ati mai fost vreodata?
-Nu. Dar am auzit ca sunt mancaruri foarte bune.
Pe cealalta parte, la restaurantul Mamei Lila pregatirile erau in toi.
Rose iesise sa mai faca o scurta plimbar pe malul marii inainte de petrecere. Cand se intorsese deja invitatii erau acolo. Ii privea nedumerita, ca si cum toata agitatia, invitatii(mai ales invitatii) si tot ce se intampla o deranjau. Chiar daca nu-i cunostea, se simtea in plus…era ametita. In ciuda agitatiei coplesitoare se pregatea de cantat. Pablito a inchiriat o orga si Lena o chitara clasica la care cantau. Rose in schimb, canta vocal. Pregatisera de mult melodia si erau gata de orice reactii.
Am crezut ca viata e un fel
De joc al mintii
Apoi te-am gasit
Iar soarele a stralucit dintr-o data…
Este ca atunci cand te simti singur
Si pui mana pe telefon,
Auzindu-ti vocea nu ma simt
Asa de singura.
Eu…
Ti-am zis ca poti face totul…
Eu…
Pentru ca eu , eu, eu
Cred in tot
Ce poate fi
Si eu, eu, eu,
Ma simt norocoasa
Ca-ti simt respiratia
Si ca ma gandesc la dragoste(la dragoste)
Si ma gandesc la tine.
Dupa ce cantecul s-a terminat, in public s-au auzit ropote de aplauze pentru cei trei in special pentru solista.
-Hmm…Tipa asta canta bine!zicea Ucker in timp ce zorbea dintr-o cutie de bere.
-Da, n-am auzit de ea pana acum desi vocea imi pare cunoscuta, raspundea Maite.
Rose doar multumea si zambea publicul, dupa care ii ura sarbatoritului “la multi ani”. Nicholas se duce in bucatarie unde ea aranja farfuriile cu mancare.
-Buna ziua!
Rose tresarise putin, fiindca nu se asteptase sa mai intre cineva in bucatarie. Cum altfel? Mama Lila le-a lasat restaurantul in grija cat timp avea grija de domnul Jorge care era putin racit.
-Buna?!
-Eu sunt Nicholas.
-Da, stiu. Doar pentru tine au fost pregatite toate aranjamentele astea, ranjea Rose.
-Vroiam sa-ti multumesc personal pentru cantec. Ai o voce extraordinara.
Rose ii zambise in semn de multumire, dupa care se apropiase de el trecandu-si mana prin parul lui saten si des.
-Vreau sa te rog sa mai canti niste melodii.
-Da, a raspuns ea sincera surzandu-i iar.
-In regula.
Intre timp, la o masa Poncho intreaba de Nicholas, nevazandu-l nicaieri. Chiar atunci il vede iesind din bucataria restaurantului:
-Unde ai fost?
-Sa beau un pahar cu apa.
Poncho tot il privea neincrezator
-Dar aveai apa si aici.
-S-a incalzit.
-Nick, copii n-au ce cauta acolo.
Nicholas i-a zambit in sens de intelegere dupa care a luat microfonul prezentand-o pe Rose, care tocmai se apucase sa serveasca meniurile la masa. Auzind asta Rose lasa imediat farfuriile cu salata de fructe in mainile Lenei si urca pe scena.
-Nicholas, nu era nevoie sa faci prezentare asa grandioasa, totusi nu-s prea cunoscuta.
-Esti cunoscuta in inimile noastre.
Fata doar zambeste si isi pleaca capul. Dupa ce Lena vine si-si ocupa locul pe mica scena special amenajata . Atunci din nou, spre deliriul publicului(in special al lui NicholaS) vocea dulce si suava a lui Rose se auze printre niste versuri la fel de minunate.
Suferinta a luat sfarsit..
La fel ca si toata cuvintele
Pe care mi le-ai zis mie.
Nu exista motiv sau intrebare…
Care sa ma faca sa decid
Ce vreau sa fiu…
Am crezut ca sunt
Fata care are totul
Numai daca tu ai fi putut sa ramai…
Numai daca tu ai fi putut sa ramai
In lumea mea..pentru mine.
Am crezut ca am totul si orice
Te-am vrut pe tine…
Restul nu conteaza.
Ce mi-ai facut tu…
Am crezut ca sunt
Fata care are totul
Numai daca tu ai fi putut sa ramai…
Numai daca tu ai fi putut sa ramai
In lumea mea..pentru mine.
Am crezut ca am totul si orice
Te-am vrut pe tine…
Restul nu conteaza.
Am crezut ca sunt
Fata care are totul
Abia acum ce mi-am dat seama…
Ca nu te-am avut niciodata.
Si daca te-am vrut…
Asta nu-nsemna si invers.
