Timpul a tot vrut sa distruga
Ceea ce singura am construit in mai bine de un an.
Clipele au trecut pe langa mine, oamenii m-au privit si mi-au zambit
Eu doar am inchis ochii si te-am vazut pe tine.
Lacrimile…izvoarele mele infinite,
Aminitirile…deliriile mele neajutatuatoare…
Tu…slabiciunea mea.
Chiar daca mereu, sufletul tau sec va fi al ei,
Chiar daca mereu, gandul tau nu-mi apartine,
Si chiar daca eu voi fi cu el…
Tu ramai obsesia mea, chinul meu, dragostea mea…slabiciunea mea.
Cateodata mai inchideam ochii,
Pentru ca existau ganduri ce le negam,
In unele serii lacrimile mi se scurgeau pe obraz(Doamne, parca nu se mai opreau)
Imaginea sadica a sarutului vostru,
Mi-a terminat aripile.
Gata…renunt…
Poeziile mele au tristetea chinuitoare prezenta si-n sufletul meu,
Gata… numai meriti(decat ori am pronuntat asta).
Da-i saruturile tale dulci, imbratisarea ta puternica si dragostea ta dogoratoare.
Eu pe foaia asta alba, voi scrie poezii pentru lume, pentru prieteni..pentru EI.
Tu o sa ramai cu ea, avand totul.
Ea va fi a ta, eu n-am putut sa fiu.
Numai privesc in trecut…
De ce? Pentru ce?
Pentru UNUL…dar nu pentru ORICE,
Pentru care am distrus o VIATA…dar nu orice viata,
VIATA MEA.
Gata, esti o slabiciunea, vei fi mereu…
Prima dragoste, ce sa-i ceri!
