Aceasta calatorie continua sa ma provoace cu o multime de schimbari care imi testeaza limitele . Astazi, nu vreau sa repet intamplarile de ieri asa ca nu l-am scapat pe William din ochii toata dimineata. Dupa micul dejun , ne-am retras in Salonul de Zi, unde am intalnit o tanara doamna simpatica numita Edwina Troutt.
Winnie(cum a insistat ea s-o strig) l-a indragit imediat pe William-el este foarte curios , iar ea este profesoara asa ca a fost usor de vazut de ce ei se inteleg asa de bine. Mai tarziu, ea ne-a prezentat o minunata sansa- ea s-a imprietenit cu un majordomn care s-a oferit sa-i faca un tur al Titanicului , iar ea ne-a invitat si pe noi. Ochii lui William s-au umplut de entuziasm la gandul ca va vedea motoarele de putere a navei , asa ca am acceptat imediat.
A fost o experienta frumoasa. Nu stiam de extraordinarul numarul de oameni ce era necesar pentru a alimenta cuptoarele pentru a raspandi aburele motoarelor. Multi dintre mecanici sunt irlandezi de-ai mei, dar banuiesc ca n-ar trebui sa fiu surprinsa invatand despre asta-baietii de pe Insula Noastra de Smarald au efectuat muncile aristrocratiilor privilegiati. La sfarisitul turului nostru William a avut un accident , cazand pe scari. Din fericire, nu si-a spart capul si n-a avut sangerari grave , dar si-a rasucit glezna dreapta. Lacrimile lui de durere mi-au frant inima.
Winnie si cu prietenul ei majordom m-au ajutat sa-l duc pe William la infirmeria navei, unde doctoral amabil i-a tratat entorsa. Am petrecut aproape toata dupa-amiaza acolo , cu glezna lui infassurata in gheata pentru a reduce umflatura. Winnie a fost asa de draguta, a stat cu noi cateva ore. I-am cerut totusi sa mearga in cabina noastra pentru a-i spune domnisoarei Hutchins unde ne aflam, ca nu cumva sa devina ingrijorata si sa inceapa sa ne caute. Spre surprinderea mea, Edward ne-a vizitat la aproximativ 20 de minute dupa ce Winnie plecase.
El a spus ca ajunsese in cabina noastra numai ce domnisoara Hutchins primise vestile despre rana lui William de la Winnie si imediat a venit inspre noi. William s-a bucurat de venirea lui Edward-a fost asa uimitor sa-i vad pe amandoi interactionand intr-o asemenea maniera. William a zambit emotionat cand Edward i-a daruit un ursulet de plus pe care il cumparase de la magazinul de cadouri al navei. Putin mai tarziu, doctorul ne-a spus ca umflatura lui William de la glezna s-a retras destul pentru ca el sa poate merge. Edward a insistat sa vizitam mai intai restaurantul Ala Carte , unde l-a cinstit pe fiul nostru cu prima lui farfurie de inghetata frantuzeasca.
Dupa aceea, ne-am intors in cabina noastra, unde William s-a pus in pat pentru un pui de somn. Domnisoara Hutchins, tratandu-si o migrena luata de la seara trecuta, a dormit in camera de langa. Edward mi-a propus sa mergem pe culoar , unde m-a intrebat pe un ton usor daca m-am gandit la propunerea lui de seara trecuta. I-am raspuns ca, cu tot ce s-a intamplat cu William, n-am avut inca timp sa ma gandesc la asta. Dar nelinistea din ochii lui Edward mi-a spus ceea ce vroiam intr-adevar sa stiu-el inca ma iubeste. Iar eu n-am incetat niciodata sa-l iubesc. Intr-un final, am acceptat ca eu si William sa mergem cu el cand Titanicul se va opri in New York.
Edward mi-a zambit si a spus ca tot ce mai lipsea era sa vorbeasa cu , Cassandra, spunandu-i noutatile, ceea ce a promis, c-o va face dupa masa. I-am cerut , insa sa-si pastreze demnitatea. Dupa ce el a plecat, am iesit pe punte pentru a lua o gura de aer si pentru a scrie aceste cuvinte. Cand am inceput aceasta calatorie am avut un sentiment de nesiguranta pentru mine si pentru William. Insa acum sunt mai incantata, stiind ca eu si iubitul meu vom fi din noua impreuna iar fiul meu isi va avea tatal alaturi…
